Frunza verde rozmarin,
Rau e de voinic strain!
Numai luna ca-l iubeste
Si soarele-l incalzeste.
Trece-n jos, se duce-n sus,
Nime nu-i da un raspuns,
Nici ii zice: „Bun ajuns!“
Suie-n deal, coboara-n vale,
Nici o mandra nu-i sta-n cale.
Trece sate-n curmezis,
Si dumbravile-n lungis,
Vede-o mandra fetisoara
Ca un pui de caprioara.
El ii zice: „Draga, sta.“
Ea in laturi tot se da.
El ii zice: „Vina-ncoace,“
Ea-i raspunde: „N-am ce
face.“
Taci, badica, nu mai spune
Ca n-avem suflete bune,
C-asta-i tara ospetiei,
Tara dulce-a veseliei.
Taci, badica, nu mai zice
Ca noroc nu e pe-aice,
C-a veni luna lui mai
De te-i crede chiar in rai.
Iar de-i vrea sa mi te-nsori,
Sa ne facem sotiori.
|