De Omar Khayyam
O, vino cu batranul Khayyam, si vezi de-nvata
Intelepciunea-i sfanta: stim ca aceasta viata
E-un zbor infrant, iar restul atat e - o minciuna.
Corolele se-nvoalta anume ca sa-apuna.
Cereasca bolta pare o ceasca rasturnata.
Sub ea-nteleptii temniti de teorii ocupa.
Tu sa imiti iubirea dintre ulcior si cupa,
Ce sorb stand gura-n gura licoarea fermecata.
Nu judeca pe nimeni, ci cata sa-ntelegi.
Eu beau, dar aminteste-ti ca ai si tu pacate.
De vrei s-ajungi la pace si seninatate,
Apleaca-te asupra durerii lumii-ntregi.
Cel ce-a cules in viata al Cunostintei Mar,
Pe-adevarata Cale purta-va pasii sai.
Numai acela stie ca azi e ca si ieri
Si maini va fi asemeni cu Ziua cea Dintai.
Un vant de miazanoapte a vestejit azi floarea
Pe care o cantase in zori privighetoarea.
N-o plange insa. Roza se va-nnoi mereu,
In timp ce noi dormi-vom in tarna somnul greu.
La vremea primaverii pe margini de alee
Cu bunii tai prieteni si-o fata cum e crinul
Aduceti-mi o cupa! Cei care-n zori beau vinul
Nu tin de sinagoga, de templu sau moschee.
Rasplata cuvenita iar n-a venit. Zambeste!
Sa crezi ca-un lucru poate fi altfel, nebunie-i.
Caci totu-i scris in cartea pe care-o rasfoieste
La intamplare vantul uituc al vesniciei.
Nu am cerut sa fiu. Ma straduiesc
Sa trec fara uimire sau manie.
Plecand, nu-ntreb pe nimeni daca stie
Ce-a fost popasul straniu pamantesc.
Natura cu-ale sale stihii si elemente,
Sofismul si-adevarul - imi sunt indiferente.
Da-mi vin si-atinge harfa cu modulatii moi
Asemeni cu-ale brizei ce trece ca si noi
A stelelor rotire care-nconjoara firea
Provoaca ameteala la cei din valea lunii.
Khayyam, tine-te bine de firu-ntelepciunii,
Pe cand in jur danseaza din veac nemarginirea.
In para aurorii inalta cupa plina
Cu vinul ca laleaua! O alta cupa-nchina
lubitei ce-ti surade. Pe-aprinsele ei buze
Sa sorbi adanc caci maine vei fi un pumn de spuze
Nu poti aprinde marea, nici omul sa-l convingi
Ca fericirea multa adeseori insala.
Caci cupa care-i plina, usor chiar de-o atingi,
Se varsa. Dar intacta ramane cupa goala.
As vrea sa-ti spun o taina omisa din Scripturi:
Din tina de mahnire e omul incropit.
Aduna-aici o vreme ceva faramituri
Si-pleaca apoi cu graba in neantul nesfarsit.
Cand zorii stralucire pe sanii Terei varsa,
la cupa si goleste-o! Da-ti lacrima pe-un cant,
Caci zori mereu veni-vor spre noi cu fata-ntoarsa,
Cand noi vom fi cu fata intoarsa spre pamant.
Nu fii mahnit ca lumea-i perfida si nedreapta.
Nu-ti aminti si astazi de cei ce nu mai sunt.
O fata ca o roza si cupa te asteapta
Surazatoare. Viata nu ti-o zvarli in vant.
De-a lumii nedreptate cat timp rosi-vom oare?
Cat timp vom arde-n focul acestei lumi stupide?
Ridica-te si-alunga chemarile-i perfide
Si sa serbam parfumul si-a vinului culoare!
Plangea un strop de apa: 'Sunt despartit de Mare!'
Zambi atuncea Marea: 'Noi suntem totul. Oare
Supremul zeu nu-i unda? Desi suntem departe,
Un punct ce nu se vede abia de ne desparte.'
Imi deghizez tristetea, caci pasarea ranita
Se-ascunde ca sa moara. Vin! Si sa spunem glume!
Vin, trandafiri si cantec! Si tu aici, anume,
Cu-a ta indiferenta, frumoasa mea iubita!
De vrei s-atingi sublima singuratate-a serii
Si-a stelelor inalte, desparte-te de toate:
Prieteni si iubite. Nici lacrima durerii
Straine sa nu darui, nici zambete-nselate.
Zadarnic cercetasem si carti si intelepti
Si-am intrebat la urma si cupa: 'Ce va fi
Cand am sa plec din lume?' Ea gura isi lipi
De-a mea: 'Bea vin! Din moarte n-o sa te mai destepti.'
Acestei lumi nedrepte sa nu-i dai viata ta.
Nu-ti aminti durerea ce-a fost si ce-o sa vie.
Langa o zana alba cu sani de iasomie
Ascunde-te de lume cu-o cupa-alaturea.
Daca esti beat, Khayyam, fii fericit. Si daca
lubita te alinta, fii iarasi fericit.
lar cand visezi ca nu esti, zambeste multumit,
Caci moartea e neantul pe vesnicia-ntreaga.
Tu te hranesti cu fumul sarac din vatra lumii.
Cat o sa-ti chinui mintea cu-a fi si a nu fi?
Nu-ti irosi castigul de fiecare zi
Carpind la zdreanta vietii pe care-ai s-o dai humii.
Maini vom pleca, prieteni. De ce sa ne lipsim
De vinul rosu si-o fata cu chip de serafim?
Cati au murit cu gandul ca lumea e eterna?
Cand n-oi mai fi, ce-mi pasa de-i veche sau moderna?
Cat timp au sa te-nsele parfumuri si culori?
Ce-i rau, ce-i bine - Cartea pe cei naivi inveti-i.
De-ai fi tu chiar izvorul Zemzem, chiar apa vietii,
Tot in pamant la urma tacut ai sa cobori.
Ferice-acel ce-n lume strain si liber trece,
Fara sa creada-n secte si in porunci divine.
Ca vulturul se-nalta spre cer, si nu petrece
Ca bufnitele printre tenebre si ruine.
Sa beau si sa ma bucur - aceasta-i partea mea.
Indiferenti mi-s zeii si orice erezie.
De-ntreb mireasa lumii: 'Ce dota mi-aduci mie?'
Ea-mi spune: 'A mea dota e bucuria ta.'
Urzeste lumea, Doamne, din nou sub ochii mei,
Sa-ti spun cum s-o faci altfel. Si-apoi te-as mai ruga
Sa-mi dai o alta viata. Sau - mai curand - de vrei,
Ai mila si ma sterge pe veci din Cartea ta.
Inchide Coranul si liber gandeste
Si liber la toate in jur sa privesti.
Da totul si iarta oricui te raneste
Si-ascunde-te-n taina cand vrei sa zambesti.
Tu, ce esti rezumatul Creatiei intregi,
Nu mai cerca din pierderi castigul sa-l alegi.
la cupa grea din mana paharnicului vietii.
Uita-vei si-asta lume si cea din tara cetii.
Nu cheltui-n tristete parelnica ta zi!
Pe drumul nedreptatii sa-ti fie calea dreapta.
Si pentru ca la capat neantul ne asteapta,
Inchipuie-ti ca nu esti - si liber ai sa fii.
Sloboade-ma Parinte, de-un calcul fara capat.
Cu minusuri si plusuri. Vreau ca sa ies din mine.
Un sclav sunt cata vreme cunosc ce-i rau, ce-i bine.
Dar vinul libertatea ma face sa-mi recapat.
Cand lasi ca a ta frunte la idoli sa se-nchine,
Tu iesi din tine insuti ca sa te-ntorci in tine.
Cand sorbi o-nghititura din vinul roz in spume,
Tu te desparti de tine si te desparti de lume.
Azi ce-am sa fac? Voi merge la umbra c-un ulcior?
Voi medita? Voi scrie? - O pasare-a trecut
Si-acum se pierde beata in cerul arzator.
Ca dansa m-as vrea liber, - sus - in necunoscut.
De-asi fi cu zeii-asemeni, as arde-ntreaga lume
Si-as face-o alta-n care Adam - eliberat -,
Sa poata lesne-atinge tot ce-un om a visat
Si fiecarui lucru sa-i dea nou sens si nume.
Esti trist? Adu-ti aminte ca-n jur atatia sufar.
Si ca dureri mai grele in univers pot fi.
Alege-ti o femeie cu sanii albi, de nufar.
Sa n-o iubesti. Nici dansa sa nu poata iubi.
Cel care nu refuza tot ce-l momeste-n jur
Un sclav e al dorintii si-o victima-a durerii.
Tu sufletul pastreaza-l mereu desprins si pur.
Sa nu cazi in capcana amara a placerii.
Intelepciunea-n viata-i deplina renuntare
La orice lucru. Altfel, amar te vei cai.
Doar rupt de orice grija inseninat vei fi.
Afar de asta totul e chin si tulburare.
Un joc de artificii e lumea: umbre vane.
Inneaca-le in cupa pastrandu-ti mintea treaza.
Si izbavit esti astfel de-aceste vagi icoane
Si gandul imposibil ce zilnic te-asalteaza.
Exista doua lucruri la baza intelepciunii
Si doua revelatii deschise-s pentru unii:
Sa nu te-nfrupti din toate ce se numesc mancare
Si sa te tii departe de tot ce viu iti pare.
Iti place sa sorbi cupa cu buze rubinii.
Iti place sa sorbi viersul de harfa si de flaut.
Dar astea sunt desarte. Caci daca n-am sa caut
Sa ma desprind de toate - nimica nu voi fi.
In vin o moarte afli. Ci-n cupa o magie-i,
Caci neantul-acesta naste o ramura-a veciei
Ma reinvie suflul lui Dumnezeu pe cruce
Si moartea cea carnala in hau de mine fuge.
O, inima, te doare popasul pe pamant.
Arunca de pe suflet al lutului vestmant.
Si-astfel, desprins de tina, in sfanta curatie,
Spre ceru-nalt sa-ti afli si sens si bucurie.
Eu vinu-l sorb nu pentru o multumire stramta,
Nu beau pentru refuzul vreunui dumnezeu,
Nici pentru ca sa tulbur morala cea mai sfanta.
- Ci, band - respir o clipa, iesind din stramtul eu.
Conditia umana cu greua-i umilire
Dizolv-o in delirul betiei. Mantuiti
Vom fi astfel - si-n ceruri, de trupuri despartiti,
Plutim desprinsi dincolo de orice-ngradire.
La cei rai nu-mi voi spune, nici celor buni secretul.
A gandului esenta in verb saraca-ar fi.
Eu vad un loc mirific, dar nimanui nu-ncredu-l,
O taina am pe care n-o pot dezvalui.
