de Gheorghe Pruncut
Te uiti prin casa, singur, si-ti pare ca nu esti,
Dar iti arata geamul, fiinta fara glas,
Familia trecuta, prin boltile ceresti,
Cu bocceluta-n mana si sufletul la pas.
Te uiti la roata morii din tablou
Si-asculti cu tainuita energie
Cum scartaie din coapsele de bou
Atatea veacuri, prinse in robie.
Te uiti la apa, cer involburat,
Faramitand canoanele uitarii,
Cand peste lume trece alungat
Un vulture din ochiul lumanarii.
|