Toamna

Ea se cuvine durerii, mie-mi place s-o privesc;
Singuratica carare, uitat pasind, o citesc.
A! sa mai vaz inc-o data soarele ingalbenind,
A carui lumina slaba abia patrunde sclipind
La piciorul meu ce suna frunza, lemnul cel uscat,
Intunericimea deasa in padurea ce-am calcat.
In aste zile de toamna, cand natura-si da sfarsit,
Dar! aflu mai mult placere l-al ei ochi acoperit:
Este al unui prieten tristul ramai sanatos,
Este zambirea din urma genei ce, lasata-n jos,
Moartea vine s-o inchiza, mai mult a nu s-ardica.
Asa orizonul vietii gata fiind a lasa,
A lungilor mele zile nadejdea slaba plangand,
Ma mai intorc inc-o data si, nesatios catand,
Ma uit l-ale sale bunuri ce inca n-am intalnit,
Bunuri de la care soarta pan-acum m-a ocolit.
Frumoasa, dulce natura, soare, cer, cranguri, pamant,
Sunt dator; lacrima pica pe margini l-al meu mormant.
Ce curata e lumina! aerul plin de miros!
L-a murindului privire soarele cat de frumos!
Acum as vrea si cu drojdii sa desert acest pahar
Amestecat cand de fiere, cand de dulcele nectar.
In fundul acestei cupe unde viata sunt a-mi bea,
Vreun gust de miere-aicea e putint-a-mi ramanea?
E putinta viitorul pentru mine a pazi
O-ntoarcere-a fericirii ce n-am a nadajdui?
E putinta in multime un suflet a fi ascuns
Sa cunoasca al meu suflet, la ce voi sa am raspuns?
Floarea, cazand jos, isi lasa la zefir al ei miros,

Si e la soare, la viata al ei ramai sanatos.
Eu mor insa, s-al meu suflet in minutul ce l-am dat
Se revarsa ca un sunet melodios intristat.