de Nicolae Popa
Despre uica patru n-am prea avea ce sa discutam, in afara
de faptul ca fata lui se oprise la paisprezece mile dupa
calendarul gregorian. El a intalnit pe atunci impetuoase
buchete, teancuri de hartie inmarmurita, coli imaculate si
grele de praf stelar, puse parca anume in calea sufletului,
ori asezate direct pe rumeneala dezmeticita a cate unei
dispecere de serviciu. Si uica patru se intreba din oase:
ma potrivesc eu oare cu toate aceste file ce au venit din
siberia sanzienelor, sunt ele in stare sa imi sustina frigul,
atunci cand satan imi va pune in drum poate alte hartii
mai indrazneste si in timp ce uica patru se slobozea sa
muste din zidul cu care corpul sau se aseamana in multe
privinte, a simtit ca mortarul e-nsangerat iar marginile
vocii fiind puse de-o parte a vazut sentimentul aevea, ca
si cum intregul sau ochi ar fi vrut sa intreaca intreaga lui
moarte
|