|
|
de EUGEN BUNARU
Bat clopote. E ora universului. Proba atarnarii de sine.
O pana leviteaza deasupra-ti: blanda caligrafie
decodand in transparenta batrana a zilei un adio infim
lasat parca fara nici un instinct de precautie
cuibului golas ce se jeleste apocaliptic in vant
Te rememoreaza retina arhaica a unor pasi urme si umbre
ce-ti par semne ermetice ale unei profetii invincibile
Bagheta unui dirijor invizibil te suspenda
intr-o misterioasa si derizorie acustica a infrangerii
Ratacesti prin locuri vibrand launtric
aidoma - iarna - unor ghirlande funebre
Ratacesti drogat de extractul unei disperari
risipite in versuri ca petalele unei flori secrete
stoarse in fiole meschine din care nari ahtiate
abia mai salveaza esenta si boarea parfumului
Brusc adulmecarea aceasta (tot mai vetusta)
te adauga pe strazi periferice in amiaza de toamna
unui convoi funerar in timp ce pasii tai indragostiti
de orbitoarea lor insomnie se ospateaza cu propriul ecou
Si Doamne - intrebi - urmarea de buna voie
a acestei respiratii iluzorii e un semn ratacit de la Tine
ca nu ma alungi? ca ma astepti? ca ma chemi?
|
Pune poezia UN SEMN RATACIT pe pagina ta
Adauga link pe pagina web a site-ului tau.
Poezii despre:
|
|