de Mihai Octavian Ioana
Toamna, pe peroanele garilor
in imediata apropiere
a venirilor si plecarilor celor fericiti,
printre colete si carucioare de marfa,
gramezi fioroase de moarte-animale.
Lupii, mistretii, caprioarele, rasii,
informe cadavre zvarlite din tren pe ciment
Cu ochii adanci si holbati de surprizele mortii,
Copite si gheare si coarne arata.
Si dupa sangele ranilor,
dupa pielea si parul arse de pulbere
auzi printre toate anunturile si forfota garii
comenzile scurte, latratul si fuga prin spini a ogarilor
vezi firul de sange din animalul ucis
prelingandu-se dintre coltii albi si luciosi si-ascutiti,
vezi panda cu ochiul atent, haituiala,
zbaterea in frunzis a salbaticiunii
care va muri cu ochii spre cer.
Si strada pe care-o urmezi ti se pare
padurea zdrelita de gloantele trase.
Privirea ti-ntorci inapoi, inainte,
auzi prin multime comenzile iuti si ogarii
tasnesc din tramvaie si-ti musca privirea
si sus, la etaj, cea care soarbe cu lacomie fereastra
Nu face-altceva decat pune
imaginea ta mica si trecatoare
intr-un dispozitiv rudimentar de ochire
despre care nu voi mai vorbi.
|