"Si tu, Betleeme Efrata, macar ca esti prea mic intre cetatile de capetenie ale lui Iuda, totusi din tine Imi va iesi Cel ce va stapani peste Israel si a carui obarsie se suie pana in vremuri stravechi, pana in zilele vesniciei." (Mica 5:2)
Vazduhu'i plin de strune de argint
Din care curg neincetat colinde
Pe raza lunii prinsa- n hiacint
Si, din al vesniciei labirint,
Istoria asculta si se-aprinde.
Simte venind din zorii ei fiori
Pe imemoriale portative,
Cantari de ingeri, glasuri de pastori
Vibrand sub cerul noptii pana-n zori
Prin ale terebintilor ogive.
Era-nceput de ev in Betleem,
Venea Dumnezeirea la Efrata
Intr-un demers dramatic si suprem,
Iar pamantenii, intr-un gest extrem,
Ca primitori, I-au oferit.poiata.
A fost smerirea pana la pamant,
Cand ieslea a imbratisat Divinul
Si cand, luand teluricul vesmant,
Pruncul pasea in Noul Legamant
Ca sa-i croiasca omului destinul.
O noapte sfanta, noapte de cantari
Din stele scanteind in constelatii,
O noapte ce transcende timp si zari
Trecand prin inimi, sentimente, stari
A mii si mii de alte generatii.
Si cantul de atunci, astazi colind,
Imi reaprinde dorul de Efrata
Si, catre ieslea de atunci privind,
Vreau acest dor fierbinte-n stih sa-l prind,
Din care sa vibreze: Maranata!
Simion Felix Martian |