De multe veacuri setea arzatoare,
Mocnind in spuza vremurilor, greu,
Tanjea dupa izvor, dupa racoare;
Era nevoia vie de-mpacare
A omenescului cu Dumnezeu.
De multa vreme astepta pamantul
Sa se deschida punte catre cer,
Legand astfel teluricul cu Sfantul
Cum din vechime glasuia Cuvantul
In prorocii tesute in mister.
Cand vremea s-a-mplinit, ca-n scrisul filei,
Divinul intr-un Om S-a intrupat
Venind din cer cu revarsarea milei,
Dar pe pamant nici n-a fost "stirea zilei"
Si nici in clasamente n-a intrat.
Au fost doar turmele sub clar de luna
Si , langa ele stand, niste pastori,
Cand a venit din ceruri vestea buna;
N-au fost nici scribi,nici cronicari sa spuna
Ca au sosit ai mantuirii zori.
Se derulau alte evenimente,
Erau si-atunci, ca azi, mondenitati.
Salvarea-n fata mortii evidente
Nu parea stire pentru clasamente,
Nu putea trece la prioritati.
S-a dezbracat de cer Dumnezeirea
Venind in ieslea devenita pat
Sa scape de la moarte omenirea;
Un fapt uluitor, sfidand gandirea,
Si totusi ocolit, netrambitat.
Se urmareste si acum, tenace,
Al senzationalului miraj,
Insa Isus e "stirea"despre pace
Iar ce-i spiritual nici azi nu face
Si nici atunci nu a facut tiraj.
Primiti azi vestea buna, mantuirea,
Chiar daca nu e stire pentru top:
In iesle-a poposit Dumnezeirea
Si-I mai vedem si astazi stralucirea,
Dar nu cu ochi de gazetar miop.
Simion Felix Martian |