Frunzele uscate isi scutura nervurile,
Lasandu-se purtate de frenetice ganduri
Sub imperiul tragicelor sunete acopera drumurile,
Lasand in urma doar intunecate fumuri,
Covor de frunze acum uscate,
Calcate in picioare fara mila
De lume de mult uitate,
Frunze privite de sus cu sila.
Povestea unei frunze,care a fost tanara odata,
E lipsita de importanta pentru tine
E o simpla frunza care a fost verde odata,
Care nu simte si nu se intreaba:,,cine?"
Aceasta frunza care nu se poate ravrati,
Face parte din simfonia perfecta a naturii,
Dar tu om,inzestrat cu forta si minte crezi ca lumea o poti sorti,
Ca atunci cand trebuie sa fi om sa te dai in laturi,
Frunza si omul,doua creatii,asemanatoare
Nici una,nici alta nu pot simti,nu pot iubi,
Incapabile sa ajunga direct pana la soare
Privind cum viata din ele se scurge,moare.
Si uite cum totul a ramas o ruina,
Pentru ca nicio fiinta nu e capabila sa dainuie
Pentru ca e legat de pamant prin tulpina,
Nu e capabila nici cuvinte sa tainuie
Om egoist luptand doar pentru el,
De restul nu-i pasa,ar face orice sa ajunga sus
Ca sa-si atinga mult doritul tel,
Cand el se va risipi,peste ani de pe pamant va fi dus,
Si toate aceste lucruri sunt facute in van
Pentru ca nimic nu conteaza in aceasta lume,
Viata se scurge din el an dupa an
Chiar daca a crezut ca a ajuns pe culme
De fapt nu accede deloc spre superioritate,
Vise create de propiile minti,simple iluzii
Totul luand nastere din a lor curiozitate;
Iar frunza urmeaza calea vesnicii naturi,
Ea se supune,cade si tace
Pe pamantul lor zace.
|