Iepurele, ogarul si copoiul

Copoiul, si sentinte fara apel el da.
Ogar ul catre el asa se adresa
Si-n limba lui striga:
“O, tu ce prezidezi senatul cel cainesc,
Te rog sa ma asculti: eu viu sa jeluiesc
De acest ticalos
Ce sufletul mi-a scos.
Caci vrand a-l intalni, pe deal sau pe campii,
El fuge parc-ar fi gonit de vijelii;
S-apoi n-alearga drept,
Cu el sa poti da piept,
Ci merge tot cotis
Si sare curmezis:
C-un cuvant, n-are pas, nici umblet crestinesc.
Dar ce sa mai vorbesc,
Cand chiar maria ta, de-o fi cum am aflat,
Ai fost adeseori de dansul inselat?”
-; “Destul, latra atunci copoiul cafeniu;
Pe el nici il ascult, purtarile-i le stiu,
Orice pentru el crez, si iata-l osandit
Sa fie jupuit.
Carnea va ramanea pentru judecator,
Iar labele vor fi pentru jeluitor”