| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
Incheierea coloanei de Emil Botta Ale Uraniei focuri, doar de mine stiute, ardeau in cer. Te imbraca, infioratule, in tenebra de fier! Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
VIATA LUI ESOP
|
|||
|
Vezi toate poeziile din albumul Povesti
|
|||
|
Multi au cercetat firea lucrurilor omenesti, si au invatat pe urmasi; iar Esop, ca si cum de la Dumnezeu ar fi fost insuflat, mai pe toti foarte mult i-a intrecut. Caci nici talcuirea, nici cuvantarea, nici din istoria cea mai dinainte de el invatand, ci cu fabule, adica cu pilde si povatuiri vaneaza mintile care-l asculta, asa ca oamenii se rusineaza de a face sau de a gandi aceea ce nici paserile, nici animalele nu fac; si iarasi de a nu se deprinde intru cele ce se zice, caci dobitoacele, in vreme, cu intelepciune s-au deprins, unele din mari primejdii scapand, iar altele foarte mare folos dobandind. Drept aceea, acesta care si-a pus viata ca o icoana politicii filosofice, si mai multi cu faptele decat cu cuvintele invatand, de neam se trage din orasul Amorion al Frigiei, care se cheama mare. Insa din intamplarea norocului era rob, pentru care lucru foarte frumoasa si adevarata mi se pare zisa lui Platon, cum ca: „Mai totdeauna, firea si legea se impotrivesc una alteia“. Caci mintea lui Esop, firea a facut-o sloboda; iar legea oamenilor i-a dat trupul robiei. Dar nici asa n-a putut sa-i strice slobozenia mintii si, desi la multe lucruri si in osebite locuri ii purta trupul, din scaunul mintii sale tot nu l-a putut misca. Si n-a fost numai rob, ci si foarte urat, mai urat chiar decat toti oamenii; avea capul ascutit, nasul turtit, buzele negre (de unde-si capatase si numele, caci Esop si etiop, adica negru, totuna e), burduhos, adica cu pantecele prea mare, cu spata strambata in afara si garbov. Dar ce e si mai rau, era gangav, asa de gangav ca foarte cu greu i se intelegea cuvantul. Toate acestea se vede a fi adus lui Esop robia; caci fiind cu trupul asa, ar fi fost o minune de-ar fi scapat de robie. Ci cu trupul asa a fost Esop, insa cu mintea foarte intelept era, si spre toata talcuirea si gandirea sprinten. Deci stapanul sau, ca si cum la nici un lucru de casa nu l-ar fi socotit vrednic, il trimetea la camp ca sa sape; iar el, ducandu-se, foarte cu stradanie sapa pamantul. Iara odata ducandu-se stapa- nul sau la camp ca sa vada lucratorii, un om culese niste smochine frumoase cu care il cinsti si, parandu-i bine de frumusetea smochinelor, porunci slugii sale Agatopod ca sa le pastreze si sa i le dea dupa ce va veni de la baie. Deci facandu-se asa si Esop intrand sa caute ceva in casa, Agatopod a luat aici prilej si a zis catra alta sluga: — Asculta-ma, haide sa mancam amandoi smochinele acestea, si cand va intreba stapanul de ele, vom marturisi amandoi impotriva lui Esop, cum ca el a intrat in casa si pe ascuns le-a mancat; si aceasta minciuna va fi crezuta de stapanul nostru, fiindca cu adevarat Esop a intrat in casa, si apoi unul singur nimic nu va putea impotriva a doi, mai ales ca nici martori nu are, si nu va putea cracni. Si asa intelegandu-se aceste slugi au si savarsit isprava lor, iar pe cand mancau cu pofta mare, dupa fiecare smochina ziceau ranjind: — Vai tie, ticaloase Esoape! Iar dupa ce s-a intors stapanul de la baie, a cerut smochinele; si auzind ca Esop le-a mancat, manios a poruncit sa-l cheme indata. Si a zis: — Spune-mi, o, blastamatule, cum ai indraznit de ai intrat in casa si ai mancat smochinele cele mie pregatite? Iar el, cazand la picioarele stapanului, se ruga sa-l ingaduiasca putintel. Apoi alergand, a luat apa calda si a baut-o si, varandu-si degetele in gura, a varsat numai apa fiindca nimic nu mancase inca, si acum se ruga ca si cei ce l-au parat sa faca asemenea, ca sa se arate cine a mancat smochinele. Iar stapanul mirandu-se de mintea lui, a poruncit ca si ceilalti sa faca asa. Insa ei au fost socotit ca sa bea apa, iar degetele sa nu le vare in gat, ci sa le intinda numai pe langa masele crezand ca asa n-are sa li se intample nimic. Dar de-abia au ispravit de baut apa, si, calda fiind, li s-a facut greata si de indata, fara nici o alta sila, au lepadat smochinele. Atunci stapanul, vazand cu ochii sai viclenia si rautatea slugilor, a poruncit de i-a batut goi cu nuiele, si asa au cunoscut si ei zicatoarea: „Cel ce sapa groapa altuia cade singur intr-insa“. Iar a doua zi, intorcandu-se stapanul la oras si Esop sapand ogorul dupa cum avea porunca, niste oameni care ratacisera calea au dat de dansul si l-au rugat, pentru numele lui Dumnezeu, sa le arate drumul catra oras: iar el i-a dus mai intai subt umbra unui copac, i-a ospatat cu cele ce avea si el de mancare, si apoi le-a aratat drumul ce cautau. Deci ei, pentru ospatare si pentru povatuire, foarte mare dragoste au aratat catra dansul, si au ridicat mainile catra cer si au rugat pe Dumnezeu pentru facatorul lor de bine. Iar Esop, intorcandu-se si fiind ostenit de lucru si de zaduf, s-a culcat si a visat ca vede norocul stand langa sine si dandu-i dezlegarea limbii si cursul graiului, si invatatura fabulelor. Deci in curand desteptandu-se, a zis: — Oh, cat de dulce dormii si ce frumos vis vazui! Si iata ca bine si fara de zabava vorbesc: bou — magar — grebla! Pre legea mea, stiu de unde-mi vine acest bine; pentru ca am fost milostiv catra calatori, s-a milostivit spre mine Dumnezeu; drept aceea, a face bine este a avea buna nadejde. Si asa bucurandu-se Esop iarasi a inceput a sapa. Ci iata ca Zino, mai-marele tarinii, ducandu-se la muncitori, a inceput a bate pe unul pentru o gresala mica. Esop indata a strigat: — Omule, pentru ce bati asa de cumplit pe cel ce nici un rau nu ti-a facut, dupa cum pe toti fara de nici o socoteala si in toate zilele ii bati? Cu adevarat ca voi spune aceasta stapanului! Si Zino, auzind aceste de la Esop, foarte mult s-a spaimantat, si a zis intru sine: „De vreme ce Esop a inceput a vorbi, nici un folos nu voi avea; pentru aceea ma voi duce si-l voi pari inaintea stapanului, mai inainte de a face el aceasta si de a fi izgonit eu din slujba“. Acestea zicand, a si plecat la oras si, intrand tulburat in casa stapanului, a zis: — Sa fii sanatos, stapane! Iar stapanul a intrebat: — Pentru ce esti tulburat? Iar Zino raspunse: — Ciudat lucru s-a intamplat in tarina, stapane! — Ce? Au doara vreun pom mai inainte de vreme a rodit? Sau poate vreun animal peste fire si-a dat prasila? — Nu e nici una din acestea, ci Esop, care pana acum era ca si mut, a inceput acuma a grai! La acestea stapanul a zis: — Si tu socotesti aceasta drept minune, si ca spre nici un bine nu-ti va fi? — Adevarat ca ocarile ce le-a grait impotriva mea le tac, stapane, dar el si pe tine, si chiar pe Dumnezeu foarte urat huleste. Acestea auzind, stapanul, s-a maniat si a zis lui Zino: — Iata, iti dau tie pe Esop; vinde-l, daruieste-l, fa ce vrei cu el! Iar Zino luand sub puterea sa pe Esop si spuind acestuia ca de acum el ii este stapan, Esop a zis: — Ce-ti va placea tie fa cu mine! Insa s-a intamplat atunci ca un oarecare negutator, vrand sa cumpere dobitoace, trecea prin tarina aceea si a intrebat pe Zino de are niscareva dobitoace de vanzare. Iar Zino i-a raspuns: — Dobitoc de vanzare nu am, ci am un fecior rob, pe care, de vrei sa-l cumperi, ti-l voi arata. Deci negutatorul ceru sa-i arate robul si Zino a chemat pe Esop. Vazand pe Esop, negutatorul a ras si a zis catra Zino: — De unde ai capatat aceasta oala? Oare butuc de copac, sau om este? Ca de n-ar avea glas omenesc, ai gandi ca-i un foi umflat; de ce m-ai impiedicat din cale pentru aceasta slutenie? Si zicand acestea, pleca de acolo. Dar Esop, mergand dupa el, a zis: — Ramai! Negutatorul i-a raspuns, intorcandu-se: — Du-te de la mine, caine urat! Iar Esop: — Spune-mi, pentru ce ai venit aici? Negutatorul raspunse: —Slutenie! Ca sa cumpar ceva bun; de tine, fiindca nu esti de nici o treaba si putred, n-am nevoie. Iar Esop a zis: — Cumpara-ma si crede ca mult iti voi putea ajuta. Negutatorul il intreba: — In ce lucru ai putea sa ma ajuti, de vreme ce in totul esti uraciune? Iar Esop ii raspunse: — Au nu ai acasa copii rai si plangatori? Pune-ma sa-i priveghez, si le voi fi lor in loc de burduhoaie, de se vor speria. Iar negutatorul razand de aceasta a zis lui Zino: — Cu cat vinzi acest vas rau? Iar el a raspuns: — Cu trei bani! Si negutatorul platindu-i indata a zis: — Nimic am dat, nimic am luat. Si calatorind si viind negutatorul acasa, doi copii care erau inca in bratele mamei lor, vazand pe Esop, s-au speriat si-au inceput sa tipe; iar Esop zise indata catra negutator: — Iata ca s-a implinit ce ti-am fagaduit! Iar el, razand, a intrat in casa zicand buna ziua celorlalte slugi. Si intrand si Esop le-a dat buna ziua; iar ei vazandu-l ziceau: — Ce rau s-a intamplat stapanului nostru ca a cumparat sluga asa urata? Cum se vede, pentru ocara casei l-a cumparat! Si nu dupa multa vreme, negutatorul a poruncit slugilor sa pregateasca cele trebuincioase la drum, ca a doua zi aveau sa plece in Asia. Iar ei indata si-au impartit sarcinile; dar Esop se ruga de ei ca sa-i dea lui o povara mai usoara, ca unui rob ce e de curand cumparat si care nu-i inca deprins cu acest fel de slujbe. Iar ei au zis ca-l iarta, macar de n-ar vrea nimic sa ia; iar Esop le-a zis ca nu se cade sa fie fara lucru cand toti lucreaza. Si l-au lasat sa ia ce va vroi. Deci el, uitandu-se incoace si incolo, a luat un sac plin de paini, pe care doi trebuiau sa-l ridice si i-a rugat sa-i ajute ca sa-l puna pe umar. Iar ei radeau si ziceau ca nimeni nu-i mai nebun ca acest prost blestemat, pentru ca mai nainte cerea povara mai usoara sa o duca, si acuma el singur si-a ales pe cea mai grea din toate; insa se cade a-i implini pofta; si ridicand sacul, l-au pus in spatele lui Esop. Iar ingreuindu-i-se umerii, Esop se clatina in toate partile. Si vazandu-l stapanul s-a mirat de el foarte si a zis: — Fiindca Esop e stradalnic la lucru, si-a plinit pretul sau, caci povara cat un dobitoc a luat. Iar cand a sosit vremea pranzului, i-a poruncit lui Esop sa imparteasca paine, si multi mancatori fiind, sacul pe jumatate s-a golit; de aceea dupa pranz mai usurandu-se, Esop mai tare mergea. Iar seara si cealalta paine mancand-o, a doua zi sacul gol l-a luat, si inaintea tuturor mergea, incat celelalte slugi, vazandu-l ca-i intrece pe toti, se indoiau daca acela este Esop sau vreun altul si, cunoscandu-l ca el este, s-a mirat, caci aceasta secatura de om, decat toti mai intelepteste a facut, alegand painile care se mananca si se sfarsesc, iar ei au luat alte sarcini care tot intregi raman. Iar sosind negutatorul la Efes, pe ceilalti robi cu dobanda i-a vandut, si i-a mai ramas gramaticul, cantaretul si Esop. Si i-a zis oarecine ca de aici sa treaca in ostrovul Samos, caci acolo cu mari preturi isi va vinde robii: si sosind negutatorul in Samos, pe gramatic si pe cantaret i-a imbracat in haine noi si i-a scos pe amandoi la targ; iar pe Esop, fiindca nicidecum nu-l putea impodobi, imbracandu-l cu o haina de sac, l-a pus in mijlocul celor doi, ca sa se mire de el cei ce-l vor vedea, zicand: — De unde este aceasta uraciune care si pe ceilalti ii face urati? Iar Esop, macar ca multi il batjocoreau, sta cu indrazneala, uitandu-se la ei. Atunci locuia in Samos un oarecare filosof cu numele Xantos. Si ducandu-se el in targ si vazand pe cei doi robi impodobiti, iar in mijlocul lor pe Esop, s-a mirat de intelepciunea negutatorului, ca de aceea a pus pe cel urat in mijloc, pentru ca ceilalti sa arate mai frumosi decat sunt. Deci viind mai aproape, a intrebat pe cantaret de unde este. El a raspuns: — Din Capadochia. Xantos iarasi l-a intrebat: — Dara ce stii? El raspunse: — Toate. La acest raspuns, Esop a ras. Iar ucenicii lui Xantos, vazand pe Esop razand si aratandu-si dintii, indata au gandit ca vad o dihanie; si unul zicea ca este hernie, dar care are si dinti, iar altul a zis ca n-a ras, ci a ranjit. Deci voind toti sa stie pentru ce a ras, unul dintr-insii l-a intrebat ca sa le spuna; iar Esop i-a raspuns: — Du-te, oaie de mare. Atunci acela s-a rusinat de cuvintele acestea si indata s-a dus. Dupa aceea Xantos a zis catra negutator: — Cat pret are cantaretul? El i-a raspuns: — O mie de bani. Xantos, auzind asa mare pret, s-a dus la celalalt rob si, intreba ndu-l pe acela de unde este, i-a raspuns ca-i din Lidia. Si iarasi a intrebat: — Ce stii? Si el a raspuns: — Toate. Esop, auzind acest raspuns, iarasi a ras, si iarasi unul dintre ucenicii lui Xantos se mira pentru ce rade el la toti; iar un altul dintre dansii i-a zis acestui ce se mira: — De vrei sa te cheme si pe tine tap de mare, intreaba-l! Iar Xantos a intrebat iarasi pe negutator: — Ce pret are gramaticul? El i-a raspuns: — Trei mii de bani. Xantos, auzind asa mare pret, s-a maniat si s-a intors sa plece. Deci intrebandu-l ucenicii: au nu i-au placut robii aceia? Xantos a raspuns: — Ba mi-au placut, dar am socotit sa nu cumpar rob scump. Iar unul dintre ucenici a zis: — Daca-i asa lucrul, nimic nu te opreste sa cumperi pe cel urat, caci si acesta tot iti va sluji, si noi pretul lui il vom plati. La aceasta Xantos a raspuns: — Rusine mi-ar fi, voi sa-i platiti pretul, si eu sa-l cumpar; dar nici muierea mea, fiindca-i femeie curatica, n-ar suferi sa-i slujeasca o sluga asa de urata. Iar ucenicii iarasi au grait: — Nu trebuie sa asculti de muiere. Atunci Xantos a zis: — Sa-l intrebam mai intai pe dansul de stie ceva, ca sa nu platim in zadar pentru el. Deci intorcandu-se ei la Esop, Xantos i-a zis: — Bucura-te! Iar el a raspuns: — Au doara ma intristam? Xantos zise: — Ma inchin tie! Iar Esop a raspuns: —Si eu tie! Xantos, impreuna cu ceilalti, mirandu-se de aceste raspunsuri, l-au intrebat: — Cine esti? Esop a raspuns: — Negru. Iar Xantos zise: — Nu de asta te intreb, ci de unde esti nascut? Si Esop raspunse: — Din pantecele maicii mele. Iar Xantos vorbi iar: — Nici aceasta nu intreb, ci in ce loc te-ai nascut? Iar Esop: — Nu mi-a spus maica-mea daca m-a nascut sus ori jos. Si Xantos iar l-a intrebat: — Dar ce stii sa faci? Esop a raspuns: — Nimic. Iar Xantos: — Cum asa? Raspunse Esop: — Asa, bine; caci acestia au zis ca le stiu toate, si mie nimic nu mi-au lasat. De aceasta ucenicii s-au mirat foarte, si au zis: —Intr-adevar, foarte bine a raspuns, caci nici un om nu este care sa stie toate, si pentru aceea a ras el. Xantos iarasi l-a intrebat: —Vrei sa te cumpar? Si Esop i-a raspuns: — Pe mine trebuie sa ma intrebi de aceasta? Cum ti se pare tie mai bine, asa fa, ori ma cumperi, ori nu; caci nimeni nimic nu face cu sila; aceasta e in voia ta, si de vrei sa ma cumperi, deschide punga si numara banii, iar de nu vrei, nu umbla pierzand vremea in zadar. Ucenicii iarasi au zis intre dansii: — Pe Dumnezeu, ca robul acesta a intrecut pe invatator. Xantos iarasi a zis catra Esop: —De te voi cumpara, tu vei vrea sa fugi. Esop, razand, a raspuns: — Aceasta de voi vrea sa o fac, nu te voi intreba pe tine, ca si tu mai inainte pe mine. Xantos zise: — Bine zici, dar esti urat. Iar Esop raspunse: — La minte se cade sa te uiti, o, filosoafe, nu la fata! Atunci Xantos mergand la negutator l-a intrebat: — Cu cat vinzi pe acesta? Negutatorul i-a raspuns: — Ca sa-mi batjocoresti negotul meu ai venit, de vreme ce lasi pe robii cei vrednici si alegi pe acest urat; cumpara pe unul dintre cei doi si pe acesta ti-l voi da adaos. Xantos zise: — Ba pe altul nu voi cumpara, ci numai pe acesta. Iar negutatorul a zis: — Da sasezeci de bani si ia-l. Atunci ucenicii indata au dat banii, iar Xantos l-a luat in stapanire. Si vamesii, afland ca s-a facut ceva vanzare, au venit de au intrebat: — Cine a vandut, si cine a cumparat? Si fiindu-le la amandoi rusine sa spuie, din pricina ca pretul era mic, Esop, cum sta in mijlocul lor, a strigat: — Cel vandut eu sunt; cel ce a cumparat, acesta este ; cel ce a vandut, acesta este; iar de vor tacea ei, eu sunt om slobod. Dar vamesii razand au iertat vama lui Xantos si s-au dus. Iar daca au ajuns acasa, Xantos a poruncit lui Esop sa ramaie afara dinaintea usii, caci isi stia muierea gingasa si se temea sa-i arate de indata acea uraciune, mai inainte de a o fi instiintat printr-o vorba frumoasa si glumeata. Si intrand Xantos in casa a zis: — Doamna, de aci incolo sa nu te mai plangi de slujba care ti-o fac slujnicile, caci ti-am cumparat un fecior in care vei vedea frumusetea ce niciodata n-ai mai vazut-o, si care acum sta dinaintea usii. Zicand el acestea, slujnicile socoteau ca adevarul graieste, si tare se sfadeau intre ele, careia dintre dansele sa-i fie barbat sau mire. Iar muierea lui Xantos a poruncit sa cheme inauntru pe sluga cea noua, si o slujnica, mai grabnica decat celelalte, socotind porunca drept logodna, a iesit, strigand pe robul cel nou. Esop a raspuns: — Iata-ma-s, aici sunt. Iar slujnica, spaimantandu-se la vederea lui, i-a zis: — Sa nu cumva sa intri inlauntru, ca toti vor fugi. Viind apoi alta, care daca l-a vazut de asemenea s-a cutremurat de spaima, i-a zis: — Intra aici, dar sa nu te apropii de mine. Deci intrand Esop in casa, s-a oprit inaintea doamnei, care, vazandu-l, si-a intors ochii de la dansul si a zis catra barbatul sau: — De unde mi-ai adus aceasta slutenie? Alunga-l din fata mea. Iar Xantos i-a zis: — Ajunga-ti, doamna, nu batjocori aceasta sluga noua. Iar doamna a raspuns: — Bag de sama, Xante, ca m-ai urat pe mine si vrei sa-ti aduci alta, si fiindca ti-e rusine a-mi zice mie ca sa ma duc din casa ta, de aceea mi-ai adus aceasta sluga cu cap de caine, ca neputand suferi eu slujba lui, sa fug. Drept aceea da-mi zestrea mea, ca ma duc. Iar Xantos infruntand atunci pe Esop pentru ca pe cale ii facuse ciudate intrebari si multe vorbise, iar acum nimic nu raspunde muierii, Esop i-a zis: — Arunca-o in prapastie. Xantos a strigat: — Taci, fiara, nu stii ca pe aceasta o iubesc ca pe mine insumi? Iar Esop raspunzand: „Iubesti pe muierusa?“ Xantos s-a infuriat mai mult pentru acest raspuns. Atunci Esop, batand cu piciorul in pamant, a strigat tare: — Xantos filosoful e stapanit de muiere! Si intorcandu-se catra doamna sa, a zis: O, doamna, tu ai vrut sa-ti cumpere filosoful rob tanar si voinic, care sa se uite la tine cand te scalzi goala, si sa se joace cu tine spre ocara filosofului. O, Euripides, gura ta de aur a fost cand ai zis: „Multe-s navalirile valurilor marii, multe-s suflarile cele calde ale apelor si ale focului, greu lucru-i saracia, grele-s si alte nenumarate rele, dar nimic nu-i asa de greu ca muierea cea rea!“ Iar tu, o, stapana, daca esti muiere de filosof, nu vroi sa-ti slujeasca feciori tineri si frumosi, ca nu cumva sa-ti faci de ocara barbatul. Ea auzind aceste cuvinte, nimic n-a avut ce sa raspunda, ci a zis numai catra barbat: — De unde ai vanat aceasta frumuseta? Caci vorbitor si glumet se vede putregaiul acesta, si mai bine m-oi impaca cu dansul. Atunci Xantos zise catra Esop: — S-a impacat cu tine stapana ta. Iar Esop zambind raspunse: — Mare lucru este a imblanzi muierea! Iar Xantos zise: — De-acuma taci, ca te-am cumparat sa-mi slujesti, nu sa-mi raspunzi impotriva! A doua zi Xantos a poruncit lui Esop sa vie dupa dansul; si s-au dus amandoi la o gradina sa cumpere legume, si culegand gradinarul o legatura de legume a luat-o Esop, iar Xantos vrand sa plateasca pretul legumelor, gradinarul a zis: — Lasa, doamne, numai o intrebare sa-mi dezlegi. Xantos zise: — Ce intrebare e aceea? Atunci gradinarul raspunse: — Pentru ce legumele pe care eu le sadesc, macar ca adeseori le sap si le ud, tot mai tarziu cresc decat acelea care rasar de sinele din pamant, si care mai curand fac samanta, macar ca pentru acestea nimeni nici o grija n-are? Iar Xantos, cu toate ca intrebarea era filosoficeasca, nestiind alt ce sa zica, a raspuns ca, precum altele, asa si acestea se ocarmuiesc de la purtarea de grija a lui Dumnezeu. Iar Esop fiind de fata a ras; catra care filosoful zise: — Razi, ori ma razi? Iar Esop a raspuns: — Ba te rad, dar nu pe tine, ci pe cel ce te-a invatat, caci cele ce se fac din purtarea de grija a lui Dumnezeu, oamenii cei intelepti le dezleaga. Drept aceea, pune-ma pe mine, si eu voi dezlega intrebarea. Deci Xantos, intorcandu-se, zise catra gradinar: — Nu se cuvine, prietine, ca eu cel ce intr-atatea scoli m-am desputat, acum in gradina sa dezleg la intrebari. Intreaba dar pe aceasta sluga a mea si-ti va da deslusiri Iar gradinarul zise: — Dar acest urat stie carte? O, ce nenorocire! Ci spune de stii, o, preabune, dezlegarea lucrului ce-l cerc! Iar Esop zise: — Muierea daca se marita a doua oara, pruncilor care i-a capatat de la barbatul ei cel dintai le este mama adevarata, iar celor adusi de barbat de la nevasta sa cea dintai le este mastiha, si pentru aceea multa deosebire este intre acesti copii; caci pe acei pe care i-a nascut ea, cu dragoste si cu buna grija ii hraneste, iar pe cei nascuti de la alta ii uraste, si din pizma imputineaza bucatele lor, si da la fiii sai, caci pe acestia firea ca pe ai sai ii iubeste, iar pe ai barbatului ca pe niste straini ii uraste. Intr-acest chip si pamantul, acelora pe care le-a nascut el de la sine le este mama adevarata, iar acelora ce sadesti tu le este mastiha; de aceea pe cele nascute de la sine, ca pe niste legiuite, mai bine le hraneste si le incalzeste, iar celor sadite de tine, ca unor straine, nu le da atata hrana. Iar gradinarul multamindu-i zise: — Crede-ma ca din mare grija si indoiala m-ai mantuit; du-te dar, du legumele in cinste, si de cate ori vei avea nevoie ca la gradina ta vino si-ti ia. Iar dupa cateva zile Xantos s-a dus la scaldatoare si, gasind acolo niste prietini, a zis catra Esop sa alerge acasa si sa bage linte in oala, sa fiarba; iar Xantos impreuna cu prietinii scaldandu-se, i-a chemat la mancare, dar le-a spus ca subtire cina vor avea, adica linte, si ca prietinii nu din multimea bucatelor se cade a-l judeca, ci din voia cea buna a-i adeveri. Deci mergand ei si intrand in casa, Xantos zise: — Dupa scaldatoare, da-ne sa bem, Esoape. Iar Esop luand apa de care curgea din scaldatoare, le-a si dat. Xantos, band, s-a umplut de putoare, si a zis: — Ce-i aceasta, Esoape? Iar el raspunse: — Dupa scaldatoare, cum ai poruncit. Xantos si-a oprit mania inaintea prietinilor, si-a poruncit sa-i aduca ligheanul de spalat picioarele, pe care aducandu-i-l, Esop astepta; deci zise Xantos: — Nu speli? Iar Esop raspunse: — Mi-ai poruncit sa fac numai ceea ce am facut; nu mi-ai zis: toarna apa in vas, si-mi spala picioarele, si pune-mi papucii, si celelalte. La acestea Xantos zise catra prietinii sai: — Oare sluga am cumparat eu? Ba nu, ci invatator. Deci sezand ei, Xantos a intrebat pe Esop: — Fiarta e lintea? Iar el, luand cu lingura grauntul de linte din oala, i l-a dat. Xantos luandu-l si gandind ca i-l da ca sa-l cerce de e destul de fiert, sfarma lintea in degete si zise: — E bine fiarta, adu-o. Iar Esop numai apa goala in blid a adus si a pus-o dinaintea lui. Xantos zise: — Unde-i lintea? — Ai luat-o, raspunse Esop. Iar Xantos: — Cum! Numai un graunte ai fiert? Si raspunse Esop: — Vezi bine; caci linte ai zis, cum se zice despre una, nu linti, cum se zice despre mai multe. Iar Xantos, nestiind ce sa mai faca, zise: — O, tovarasi, omul acesta ma va face sa nebunesc. Apoi, intorcandu-se spre Esop, a zis: Ca sa nu ma arat prietinilor mei ca si cum i-as batjocori, du-te, sluga rea, de cumpara patru picioare de porc si le fierbe curand, si le adu la masa. Grabindu-se el a face aceasta, si pe cand fierbeau picioarele de porc, Xantos — vrand pe departe sa bata pe Esop, fiind Esop cu alt lucru cuprins — fura un picior din oala si-l ascunse. Dupa putin veni si Esop, si cautand in oala a vazut numai trei picioare; atunci a cunoscut ca cineva a umblat in oala ca sa-i faca nevoie, si alergand la cotet a taiat un picior de la porcul cel gras, pe care curatindu-l de peri, l-a aruncat in oala si l-a fiert cu celelalte. Iar Xantos temandu-se ca nu cumva Esop, negasind piciorul cel furat, sa fuga, s-a dus si l-a aruncat iarasi in oala: iar cand Esop a rasturnat picioarele in blid si s-au aflat cinci, Xantos a intrebat: — Ce-i aceasta, Esoape? Cum de sunt cinci picioare? Iar el a intrebat: — Doi porci cate picioare au? Xantos raspunse: — Opt. Zise atunci Esop: — Aici sunt cinci, si porcul cel gras din cotet are trei, face tocmai opt picioare. Si Xantos foarte suparandu-se, zise catra prietinii sai: — Bine am zis eu mai nainte, cum ca acesta curand ma va face sa nebunesc. Iar Esop zise: — Stapane, nu stii ca a scadea si a adaoga la acelasi capital suma cuviincioasa nu este sminteala. Deci Xantos, neafland nici o pricina binecuvantata ca sa bata pe Esop, s-a linistit. A doua zi, unul dintre ucenici a gatit cina scumpa, si intre altii a poftit la masa si pe Xantos. Si cinand ei impreuna, Xantos alese cele mai bune bucate din cele de pe masa si, dandu-le lui Esop care sta la spatele sale, i-a zis: — Du-te si da acestea voitoarei mele de bine. Iar el ducandu-se gandea intru sine: „Acum am prilej sa-mi razbun pe stapana-mea, pentru ca dintai cand am venit si eram inca nou, m-a batjocorit; voi vedea acum: bine vrea ea stapanului meu?“ Deci ducandu-se acasa, sezand in tinda, si chemand pe stapana- sa, bucatele le-a pus dinaintea ei si a zis: — Stapana, acestea toate le-a trimes stapanul, dar nu tie, ci voitoarei lui de bine. Si chemand cateaua a zis: — Vino, Lichena, mananca, caci tie a poruncit stapanul sa-ti dau acestea. Si pe rand toate le-a aruncat catelei. Si dupa acestea s-a intors la stapanul sau, care intrebandu-l: datu-le-a toate voitoarei sale de bine? — Toate le-am dat — a raspuns Esop — si inaintea mea le-a mancat! Iar Xantos mai intrebandu-l: — Si ce zicea cand manca? Esop a raspuns: — Mie nu mi-a zis nimica, dar in sine iti multamea tie. Iar muierea lui Xantos, ocara socotind siesi acel lucru, invinovat ea pe barbat; cum ca mai mult iubeste pe catea decat pe dansa, si invinuindu-l de rea-vointa a zis: — E adevarat ca de aici inainte mai mult n-oi sedea cu el. Si intrand in casa plangea. Iar ei band, isi puneau unul altuia intrebari, si unul dintr-insii zise: — Oare cand va fi mare tulburare intre oameni? Esop aproape stand raspunse: — Cand se vor scula mortii cerandu-si fiecare averea sa. Si ucenicii razand au zis: — Ascutit la minte mai este acest om nou. Iar altul a pus iarasi o intrebare: — Pentru ce oaia cand o duc la injunghiere nu zbiara, pe cand porcul foarte tare guita? Esop iarasi raspunse: — Fiindca oaia e deprinsa la muls si la tuns, si cand o prinzi de picior si vede fierul ea nu se teme, caci socoteste ca pentru aceea o prinde, ca s-o mulga sau s-o tunda, si tace; dar porcul nu-i nici muls, nici tuns, si cand il prind, el stie ca la nimic din acestea nu-l duc, ci numai pentru ca sa-i ia carnea, si de aceea guita. Auzind aceste raspunsuri, ucenicii iarasi l-au laudat, razand foarte. Iar dupa ce s-a sfarsit ospatul, Xantos s-a intors acasa si a inceput, ca de obicei, a vorbi cu muierea sa: insa ea, intorcanduse catra dansul a zis: — Nu te apropia de mine. Da-mi zestrea mea si ma voi duce, caci dupa cele faptuite n-oi mai sedea cu tine; si tu du-te de te joaca cu cateaua careia i-ai trimes bucatele! Iar Xantos mirandu-se zise: — Nu se poate sa nu-mi fi facut iarasi vreun rau Esop. Si zise catra muiere: Ce e aceasta, doamna, eu am baut si tu te-ai imbatat? Cui am trimes bucatele? Au nu tie? — Pe Dumnezeu, mie nimic nu mi-ai trimes, ci catelei. Iar Xantos chemand pe Esop i-a zis: — Cui ai dat bucatele? Raspuns-a Esop: — Voitoarei tale de bine. Atunci Xantos zise catra muiere: — De ce zici ca nimic n-ai luat? Ea raspunse: — Cu adevarat nimic. Iar Esop zise: — Cui ai poruncit, stapane, sa dau bucatele? Raspunse Xantos: — Voitoarei mele de bine. Si Esop chemand cateaua zise: — Aceasta iti voieste binele; caci muierea, macar ca se zice ca-ti voieste binele, indata insa ce nu-i vei face pe voie, se manie, ocaraste si se duce; iar pe caine de-l bati, de-l alungi, el tot nu se duce, ci de toate uitandu-si, indata vine si se imblanzeste, plecandu- se stapanului; drept aceea se cadea, stapane, sa zici: du aceste bucate muierii mele, iar nu binevoitoarei mele. Atunci Xantos zise: — Vezi, doamna, ca nu sunt de vina eu, ci cel ce a adus bucatele; pentru aceea rabda, caci mi se va ivi prilej si-l voi bate. Iar ea neascultand, pe furis, a fugit la parintii sai. Atunci Esop zise: — Vezi, stapane, ca bine am zis: cateaua mai mult bine iti voieste decat stapana mea. Si trecand cateva zile si muierea ramaind neimpacata, Xantos a trimes la dansa pe niste cumnati ca s-o induplece sa se intoarca acasa, dar ea n-a vrut sa asculte, si atunci Xantos s-a suparat. Iar Esop mergand la dansul a zis: — Nu te intrista, stapane, caci eu voi face-o ca maine de bunavoie si foarte degraba sa vie la tine. Si luand el bani, s-a dus in targ, si cumparand gaste, gaini si altele, pentru ospat, umbla pe la case; si trecand pe langa casa parintilor stapanei sale, ca din intamplare, facandu-se ca nu stie ca-i casa lor si ca acolo este si stapana-sa, s-a intalnit cu unul dintr-acea casa si l-a intrebat daca n-au ceva bun de vanzare pentru nunta. Iar acela intreba: — Cui trebuiesc acestea? La care Esop raspunse: — Lui Xantos, filosoful, caci maine va sa se insoare. Iar acela spuind muierii lui Xantos precum a auzit, ea indata s-a dus la Xantos strigand si zicand intre altele si acestea: — Pana voi fi eu vie, o, Xante, nu vei putea lua alta muiere! Si asa a ramas acasa din pricina lui Esop, precum se si dusese tot dintr-a lui. Iar dupa vreo cateva zile, Xantos, chemand prietinii sai la pranz, zise lui Esop: — Du-te si cumpara ce e mai bun si mai frumos. Iar el mergand zicea intru sine: „Voi invata eu pe stapan sa nu porunceasca nebuneste“. Si a cumparat numai limbi de porc, si le-a gatit; si sezand ei la masa, le-a adus la toti limba fripta cu sare. Oaspetii laudara pe Esop ca a pus intai bucate filosofesti, pentru ca limba este unealta vorbei. Dupa aceea, Esop iarasi a pus la masa limbi fierte; si mai cerand ei alte si alte bucate, el nimic alta nu le mai aducea, fara numai limbi. Iara mesenii maniindu-se, ca tot aceleasi bucate le da, zisera: — Pana cand tot limbi? Ca noi astazi tot limbi mancand, ne dor ale noastre limbi. Iar Xantos zise suparat: — Nu mai ai altceva, Esoape? — Zau nu! raspunse. Atunci Xantos, aprinzandu-se de manie, zise: — Au nu ti-am poruncit, nemernicule, sa cumperi ce e mai bun si mai frumos de mancat? Si raspunse Esop: — Iti multamesc, stapane, ca ma dojenesti inaintea atator oameni invatati, si pe care ii rog sa-mi spuie, ce este mai bun si mai frumos in viata? Nu este oare limba, caci toata invatatura si filosofia prin ea se arata si se invata? Darile si luarile, negutatoria, inchinaciunile, laudele si chiar muzica — prin ea se fac. Prin ea se fac nuntile, se zidesc cetatile, se mantuiesc oamenii, si pe scurt: toata viata noastra prin ea sta. Asadar, nimic nu este mai bun decat limba. Pentru toate acestea ucenicii ziceau ca Esop bine graieste, dar ca a gresit dascalul, si fiestecare s-a dus acasa. A doua zi iarasi imputand ei lui Xantos, el le-a raspuns ca nu din voia sa s-a intamplat aceea, ci din rautatea slugii sale: — Iara astazi, se va schimba cina, si chiar inaintea voastra voi vorbi cu el. Deci chemand el pe Esop, de fata cu ucenicii, i-a poruncit sa ia ce e mai prost si mai rau sa gateasca de mancare, fiindca ucenicii sai vor manca iarasi la dansul. Iar Esop nimic schimband, a cumparat iarasi limbi si gatindu-le le-a pus pe masa. Iar oaspetii murmurau si carteau intre sine zicand: — Iarasi limbi de porc. Si dupa aceea iarasi le-a pus limbi si iarasi, si iarasi, adica toata cina a fost din limbi. Iar Xantos, maniindu-se, a zis: —Si ce e aceasta, Esoape? Au doara ti-am poruncit sa gatesti iarasi de mancare ce e mai bun si mai frumos? Au nu ti-am zis sa cumperi ce-i mai prost si mai rau? Esop raspunse: —Si ce e vreodata mai rau decat limba, o, stapane? Au nu prin ea se strica cetatile? Au nu prin ea se omoara oamenii? Au nu toate minciunile, blestemele si juramintele strambe se fac intr- insa? Au nu casatoriile, domniile si imparatiile se strica din ea? Pe scurt: toata viata noastra prin ea se umple de nenumarate rautati! Acestea zicand Esop, unul din cei ce sedeau impreuna a zis lui Xantos: : — De nu-ti vei lua foarte bine sama, acesta te va face sa nebunesti, caci cum ii e forma asa-i e si sufletul. Iar Esop zise catra acela: — Omule, mi se pare ca tu esti rau si ciudat, caci intarati pe stapan asupra slugii. Iar Xantos, vrand cu aceasta sa poata bate pe Esop, a zis: — Nemernicule, fiindca ai zis prietinului meu ca este ciudat, adu-mi sau arata-mi om fara ciudatenie. Deci, a doua zi, iesind Esop in ulita si uitandu-se la cei ce veneau si treceau, vede sezand mult intr-un loc pe unul pe care il judeca a fi un om fara lucru si prost, si ducandu-se la el i-a zis: — Te cheama stapanul meu sa pranzesti cu el. Iar prostul neintrebandu-l nimica, nici cine este, nici cine il cheama, a intrat in casa cu incaltamintele sale proaste, cum erau, si a sezut. Iar Xantos a intrebat pe Esop cine este acela. Esop i-a spus: — Om fara ciudatenie. Atunci Xantos zise la ureche muierii sa se supuie si sa faca tot ce-i va porunci el, ca cu chipul acesta sa poata bate pe Esop. Dupa aceea zise inaintea tuturor: — Doamna, pune apa in vas si spala picioarele oaspetelui (cugetand intru sine ca oaspele nu va vrea sa lase a-i spala doamna picioarele si, astfel aratandu-se curios, sa poata bate pe Esop). Iar ea puind apa in vas, s-a apropiat de picioarele necunoscutului vrand sa i le spele; si el cunoscand ca aceasta e stapana casei, gandea intru sine: „Vrea sa ma cinsteasca, si de aceea cu insesi mainile sale vrea sa spele picioarele mele, desi ar fi putut porunci aceasta slujnicelor’“, si, intinzand picioarele, zise: — Spala-le, stapana! Si cum a zis aceasta, a sezut. Iar Xantos porunci se dea oaspetelui intai sa bea; el iarasi cugeta intru sine cum ca se cadea ca ei sa bea mai intai, insa pentru ca lor le place asa, nu se cade sa intrebe pentru ce fac aceasta, si luand a baut. Apoi pranzind ei, si punand dinaintea oaspetelui o bucata din care cu mare placere manca el, Xantos a inceput a ocari pe bucatar ca rau a gatit acea bucata, si gol il batea; iar prostul gandea intru sine: „Bucata foarte bine este gatita, si nimic nu-i lipseste ca sa fie bine facuta; dar daca stapanul casei fara de vina vrea sa-si bata sluga, ce-mi pasa mie?“ Iar Xantos se mania, si mai trist se arata, fiindca oaspetele nimic curios nu cerca. Mai pe urma porunci sa-i aduca placinte, iar oaspetele, ca si cum niciodata n-ar fi mai gustat placinte, le invalatucea si, luandu-le, ca painea le manca. Iar Xantos, judecand pe cel ce le-a facut, zise: — Pentru ce, o, blastamate, fara miere si fara piper ai facut placintele? Si bucatarul raspunse: — De nu sunt coapte placintele, pe mine ma bate, stapane, iar de nu sunt gatite cumsecade, nu pe mine, ci pe stapana o dojenes te. Iar Xantos zise: — De-a facut muierea mea aceasta, de vie acum o voi arde! Si iarasi a facut semn muierii sa se supuie, ca doar va rapune pe Esop. Deci poruncind sa aduca lemne, a aprins focul, si apucand muierea a pus-o langa foc, asteptand ca si cum ar vrea s-o arunce in flacari, insa tot intarziind oare cum a face aceasta si uitanduse imprejur sa vada, doar l-ar opri prostul, sa nu indrazneasca de a face una ca aceasta. Dar prostul iarasi intru sine socotea: „Nefiind nici o pricina binecuvantata, pentru ce omul acesta se manie astfel?“ Dupa aceea zise: — O, stapane! Daca judeci ca se cade sa faci aceasta, asteapta- ma putintel sa ma duc s-aduc si pe muierea mea de la camp, ca pe amandoua odata sa le arzi. Acestea auzind Xantos de la omul acela, si mirandu-se de sinceritatea si generozitatea lui, zise lui Esop: — Iaca om cu adevarat necurios; ne-ai biruit, o, Esoape, ajunga- ti acuma. Iar dupa aceasta iti vei capata slobozenie. A doua zi Xantos a poruncit lui Esop sa se duca la scaldatoare, ca sa vada daca sunt multi oameni acolo, caci vrea sa se scalde. Deci mergand el, a intalnit in cale-i pe politai, care, cunoscandu-l ca este al lui Xantos, l-a intrebat unde se duce. Iar el a spus: — Nu stiu! Politaiul, crezandu-l ca-i nesocoteste intrebarea, porneste sa-l duca la inchisoare. Iar cand il ducea, Esop ii striga: — Vezi, domnule, ca aveam dreptate sa-ti spun ca nu stiam unde merg? Caci ceea ce n-am asteptat, aceea mi s-a intamplat, adica m-am intalnit cu tine si m-ai trimes la inchisoare. Atunci politaiul, mirandu-se cat de curand si de bine i-a raspuns, l-a lasat sa se duca. Iar Esop, ducandu-se la scaldatoare si vazand acolo o multime de lume, a vazut si o piatra in usa de care toti cei ce intrau si ieseau se loveau. Insa unul dintre cei ce intrara mai pe urma o ridica si o puse la o parte. Si intorcandu-se Esop la stapanul sau, ii zise: — De vrei, stapane, sa te scalzi, poti merge, caci numai un om am vazut la scaldatoare. Apoi mergand Xantos si vazand multimea ce se scalda, a zis: — Dar ce-i aceasta, Esoape, au n-ai zis ca numai un om ai vazut la scaldatoare? — Cu adevarat, stapane, ca numai un om am vazut — raspunse Esop — caci piatra aceasta (si o arata cu mana) in usa am gasit-o si toti cei ce intrau si ieseau se loveau de dansa, iar mai la urma a intrat unul care, inainte de a se fi lovit de ea, a ridicat-o si a dat-o la o parte. Drept aceea numai pe acela unul am zis ca l-am vazut, om socotindu-l pe el mai mult decat pe toti ceilalti. Atunci Xantos a zis: — Nimica nu e greu lui Esop spre a le indrepta. Iara intr-o alta zi, facandu-se un ospat si fiind si Xantos impreuna cu ceilalti filosofi, crescand bautura, multe intrebari erau intre dansii; iar Xantos incepand a se tulbura, Esop, care sta langa dansul, i-a zis: — Stapane, Bachus sau vinul trei temperamente are: cel dintai al veseliei, cel al doilea al betiei si cel de al treilea al sfazii. Drept aceea si voi, fiindca acum sunteti beti si voiosi, cele ce mai sunt le lasati. Atunci Xantos, beat fiind, a zis: — Taci! Pe cei din iad du-te de-i invata! Iar Esop a zis: — Si tu in iad te vei tari. Atunci unul dintre ucenici vazand pe Xantos cam beat, ba sa zic adevarul, beat de tot, zise: — O, dascale, oare poate vreun om sa bea marea? Iar Xantos raspunse: — Vezi bine ca poate, caci eu insumi o pot bea. Si ucenicul adaose: — Dar de nu vei putea, ce dai? Xantos raspunse: — Casa mea o dau toata. Intr-aceea scotand inelele au facut legatura si s-au dus. A doua zi, spalandu-se pe fata si nevazand inelul cand se spala, a intrebat pe Esop despre inel si Esop ii spuse: — Nu stiu ce s-a facut inelul, dar numai una stiu, anume ca tiai pierdut casa. Xantos intreba mirat: — Pentru ce? Esop raspunse: — Pentru ca ieri, beat fiind, te-ai legat ca vei bea marea si spre incredintare ai pus inelul. Si Xantos zise: — Cum voi putea face eu un lucru ce e peste putinta? Te rog, acuma, de ai vreo cunostinta, vreo intelepciune, vreo stiinta, ajuta- mi sa biruiesc si sa stric legatura. Esop ii raspunse: — Sa biruiesti, nu poti, dar ca sa strici legatura, aceasta voi face-o. Cand va veti aduna astazi la un loc, sa nu te arati de fel ca si cum te-ai teme de cele ce te-ai legat la betie, ci tot acelea si treaz sa le zici. Apoi sa poruncesti sa se aseze masa la marginea marii, si sa vie acolo slugile pregatite cu pahare, ca sa-ti deie tie sa bei apa din mare; si cand vei vedea ca toti oamenii s-au strans acolo ca sa priveasca, tu sa te asezi la masa si sa primesti sa-ti umple paharul din mare, si luandu-l in vazul si auzul tuturor celor de fata sa zici celui ce e mai mare peste legatura, asa: „Ce legatura am facut eu inaintea dumitale?“ Si el iti va raspunde ca te-ai legat sa bei marea. Atunci te vei intoarce spre toti cei de fata si le vei spune asa: „Barbati samieni, stiti si voi foarte bine cat de multe rauri se varsa in mare, iar eu m-am legat ca numai marea sa o beau, dar nu si apele care se varsa intr-insa. Drept aceea, prietinul acesta mai intai sa mearga sa opreasca toate acele ape, apoi eu indata voi bea marea singura.“ Xantos, cunoscand ca cu chipul acesta legatura va fi stricata, foarte tare s-a bucurat. Deci s-a adunat poporul pe tarmul marii ca sa priveasca la cele ce erau sa se faca si Xantos a zis si a facut intocmai dupa cum era invatat de Esop. Samienii, auzind aceasta, au strigat laudand pe Xantos si mirandu-se de el ; iar ucenicul, cazand la picioarele lui Xantos, se marturisi biruit de acesta si se ruga sa se strice legatura, ceea ce Xantos a si facut-o, rugat fiind si de popor. Apoi intorcandu-se ei acasa, Esop s-a dus la Xantos si i-a zis: — Stapane! Eu cel ce ti-am daruit viata nu sunt vrednic sa-mi dai libertatea? Iar Xantos, infruntandu-l, l-a suduit, zicandu-i: — Au nu vreau eu sa fac aceasta? Dar iesi dinaintea usii afara si te uita, si de-i vedea doua ciori, spune-mi ca-i bun semn, iar de-i vedea una, e rau. Deci iesind Esop afara s-a intamplat de-a vazut intr-un copac stand doua ciori, si intorcandu-se inlauntru a spus lui Xantos, iar pana ce sa iasa acesta afara ca sa vada, una din cele doua ciori a zburat, si Xantos, vazand numai una singura, zise: — Blastamatule, nu mi-ai spus mie ca ai vazut doua? — Da — zise Esop — insa una a zburat. Atunci Xantos zise suparat: — Nu incetezi, ticalosule, de a ma batjocori? Apoi porunci sa-l dezbrace si sa-l bata. Iar pe cand il bateau pe Esop, venind oarecine, a chemat pe Xantos la cina, si Esop in bataie a strigat: — Vai de mine, miselul! Eu cel ce am vazut doua ciori ma bat, iara tu care ai vazut numai una te duci la ospat; desert a fost asadar semnul pentru amandoi. Xantos, auzind pe Esop cum se vaita si mirandu-se de intelepciunea lui, a poruncit sa nu-l mai bata. Si nu dupa multa vreme, Xantos a chemat la dansul pe filosofi si pe retori, ca sa pranzeasca impreuna si a poruncit lui Esop sa stea la usa, si pe nici un neinvatat sa nu lase sa intre, ci numai pe cei invatati. Deci venind ceasul pranzului si Esop, inchizand usa, sta inlauntru, si viind unul din cei chemati, a batut la usa; iar Esop dinlauntru il intreba: — Ce misca cainele? Iar acela, socotind ca pe dansul il numeste caine, s-a intors de la usa si s-a dus manios. Si asa fiestecare viind, iarasi se ducea manios, gandind ca-i batjocoreste, caci dinlauntru Esop pe fiestecare tot asa il intreba. Mai pe urma batand unul la usa si auzind intrebarea: Ce misca cainele? raspunse: — Coada si urechile. Esop, judecand ca bine a raspuns, ii deschise usa si, mergand la stapanul sau, i-a spus: — Nici un filosof n-a venit la ospatul tau, o, stapane, fara numai acesta. Iar Xantos foarte s-a suparat, socotind ca l-au amagit cei chemati. A doua zi, adunandu-se ei la scoala, toti invinovateau pe Xantos zicandu-i: — Cum se poate, invatatorule? Daca ai vrut sa glumesti cu noi, trebuia oare sa pui pe stricatul acela de Esop ca sa ne batjocoreasca si sa ne numeasca caini? Iar Xantos le raspunse: — Visati, ori adevarul graiti? Si ei raspunsera: — Nu dormim, ci adevarul iti spunem. Si indata chemand Xantos pe Esop, l-a intrebat manios: — Pentru ce ai inapoiat cu rusine pe prietinii mei, ieri? Esop raspunse: —Au nu tu, stapane, mi-ai poruncit sa nu las pe nici un om prost sau neinvatat sa vie la ospatul tau, ci numai pe cei invatati? Xantos zise: — Si ce sunt acestia, au nu sunt invatati? Esop raspunse: — Nu, nicidecum, caci batand ei la usa si eu intrebandu-i dinauntru: Ce misca cainele? nici unul dintr-insii n-a inteles intrebarea; de aceea eu, vazandu-i pe toti neinvatati, n-am lasat pe nici unul inauntru, afara numai de acesta, care, singur intelegand intrebarea si raspunzand la ea cum se cuvine, l-am lasat sa intre. Atunci toti au zis ca Esop are dreptate. Dupa vreo cateva zile, Xantos luand dupa sine pe Esop, s-au dus la mormanturi si cetea scrisorile cele de pe coparsaie, iar Esop vazand pe o piatra literele acestea: A, B, D, O, E, Q, C, le arata lui Xantos, intrebandu-l de poate dezlega ce insemneaza ele; si cercetandu-le, Xantos n-a putut deslusi intelesul lor, si si-a marturisit astfel nestiinta. Atunci Esop ii zise: — Stapane! Daca prin aceste litere ti-oi arata comoara, cu ce ma vei darui? Xantos ii zise: — Crede-ma, iti voi da slobozenia si aurul pe jumatate. Esop se departa atunci patru pasi mai inapoi de la acea scriptura, si sapand acolo a gasit comoara, pe care a dat-o stapanului sau, zicandu-i: — Da-mi ceea ce mi-ai fagaduit, caci iata comoara! Iar Xantos, ii zise: — Nu-ti dau, pana ce nu-mi vei spune mai intai si intelesul literelor prin care s-a putut dovedi comoara, ca a sti aceasta mai de mare pret este mie decat comoara. Si Esop zise: — Cel ce a ingropat aceasta comoara aici, ca un om invatat, a sapat si aceste litere care spun: „a, ap©baV — adica mergi inapoi; Slove grecesti: A,B,D,O,E,T,H. Apobas. Xantos ii zise: — Fiindca esti asa de dibaci si destept, nu vei capata slobozenia. Iar Esop zise: — Voi da de stire, stapane, imparatului vizantinenilor, caci Iar Xantos auzind ca aurul este al imparatului, zise catra Esop: — Ia jumatate din el, si taci. Dar Esop zise: — Nu-mi dai tu mie acum aceasta, ci cel ce a pus aurul aici ; Atunci Xantos zise: — Vino acasa, ca si comoara sa o impartim, si tu slobozenie sa Bemata. Tessara. Orixas. Eureseis. Tesauron. Hrision. Apodos. Basilei. Dionisio. On. Eures. Tesauron. Hrisiu. Anelomenoi. b, bÔmata — pasi: d, tessara — patru ; ¬, ¬rIxaz — sapand; e, eIrÓseiV — vei gasi; Q, Qhsanr©n — comoara ; c, crusion — de aur“ pentru el a fost pusa aceasta comoara. — Si de unde stii aceasta? zise Xantos. — Din litere — raspunse Esop — fiindca acestea asa spun: „a, apodoV — da inapoi ; b, basileµ — imparatului; d, Dionus°w — Dionisie; o, «n — care; e, eÐreV — ai gasit ; q, qhsaron — comoara ; c, cruriou — de aur.“ si iata cum, caci literele acestea asa spun: „a, anelomenoi — luindu-l ; b, badiscnteV — ducandu-va; d, dieleste — impartiti-l; o, on — care; e, eIrte — ati gasit; q, qhsaur©n — comoara ; c, crus°ou“ — de aur“. capeti. Deci, ducandu-se ei acasa, si Xantos temandu-se de gura lui Esop, a poruncit de l-au bagat in temnita; iar Esop, pe cand il duceau, zicea: Badisantes. Dieieste. On. Eurete. Tesauron. Hrisiu. Toate acestea sunt vorbe grecesti si sunt scrise cu slove grecesti. — Asa sunt fagaduintele filosofilor! Caci nu numai ca nu-mi da slobozenia, dar inca si in temnita porunceste sa ma arunce. Xantos, auzindu-i cainarea, a poruncit sa-l deslege, si-i zise: — La toate bine zici; dar daca vei capata slobozenie, mai mult ma vei pari. Atunci Esop i-a zis: — Orice rau poti sa-mi faci, fa-mi-l, caci si fara de voie ma vei slobozi. Pe vremea aceea, ceva nemaipomenit s-a intamplat in Samos, si anume; intr-o sarbatoare mare, zburand cu repeziciune un vultur si luand inelul cel de obste, l-a slobozit in sanul unei slugi. De acest semn samienii spaimantandu-se si in mare intristare ca- zand, s-au adunat laolalta si au inceput a ruga pe Xantos, caci el era cel mai dintai cetatean si filosof, ca sa le dezlege acest semn nemaipomenit. Iar el indoindu-se, a cerut timp; si ducandu-se acasa, mult era trist si bagat in grija, ca unul ce nimic nu putea judeca despre fapta aceea. Iar Esop, cunoscand supararea lui Xantos, merse la el si-i zise: — Pentru ce esti trist? Spune-mi mie si leapada-ti intristarea. Xantos ii spuse mahnirea sa, si Esop ii zise: — Maine, ducandu-te in targ, zi samienilor: „Eu nici am invatat a dezlega semnele cele minunate, nici a gaci, dar am un rob care multe lucruri stie; el va va spune voua ce cercati. Si de voi dezlega eu, stapane, tu vei avea cinste ca ai o asemenea sluga; iar de nu voi putea dezlega, numai mie imi va fi rusine. Deci, increzandu-se Xantos si a doua zi ducandu-se in adunare si stand in mijlocul celor ce se adunase, le-a spus cele ce-l invatase Esop. Iar ei indata l-au rugat sa cheme pe Esop, carele venind, a stat in mijlocul lor. Samienii, vazand fata lui, au strigat razand: — Aceasta fata va dezlega semnul? De la uratul acesta ce bine vom putea sa auzim? Si iarasi au inceput a rade. Iar Esop, tinzandu-si mana, a cerut sa taca toti si a zis: — Barbati samieni, ce radeti de fata mea? Caci, nu la fata, ci la minte se cade a cauta, caci de multe ori in chip urat buna minte a pus firea. Au voi vasul pe dinafara il pretuiti si nu vinul ce este intr-insul? Acestea auzind ei de la Esop, toti au zis: — Esoape, tot ceea ce poti sa stii, spune cetatii. Atunci Esop cu indrazneala zise: — Barbati samieni, fiindca norocul, care pururea se nevoieste, a deschis lupta intre domn si rob pentru slava, de se va parea robul mai prejos decat domnul, batut se va duce ; iar de se va parea mai presus, tot batut va fi. Daca dar voi veti face sa capat eu slobozenia mea, va voi spune lucrul ce-l cercati. Atunci poporul intr-un glas a strigat catre Xantos zicand: — Da slobozenia lui Esop; asculta pe samieni, daruieste slobozenia lui pentru noi! Iar Xantos nu vroia. Atunci pretorul i-a zis: — Xante, de nu-ti place tie a asculta de popor, eu, intr-aceasta ora, voi da slobozenia lui Esop, si atunci va fi deopotriva cu tine! Atunci Xantos, vrand-nevrand, a trebuit sa dea slobozenia lui Esop. Si indata precul a strigat: — Xantos, filosoful, da slobod pe Esop samienilor. Si asa s-a implinit cuvantul lui Esop, care spusese lui Xantos ca si fara de voie ii va da slobozenie. Drept aceea Esop, capatand slobozenia si stand in mijlocul lor, a zis: — Barbati samieni, vulturul, precum stiti, este imparatul paserilor; iar fiindca a luat inelul cel imparatesc si l-a slobozit in sanul unei slugi, aceasta insemneaza ca un imparat din cei ce sunt acum vrea ca slobozenia voastra sa o supuie robiei si legaturile voastre sa le strice. Aceasta auzind samienii s-au umplut de intristare. Si nu dupa multa vreme le-au venit lor scrisori de la Cresus, imparatul lidienilor, poruncindu-le ca din acel timp sa-i deie tribut; Prec — crainic iar de nu vor asculta, sa se gateasca de razboi. Deci, sfatuindu-se ei cu totii, hotarara a se supune si a da tribut lui Cresus; mai inainte insa de a da urmare acestei hotarari, zisera ca ar fi bine sa intrebe si pe Esop, si intrebat fiind acesta, a zis: — Fiindca domnii vostri au hotarat sa dati tribut si sa ascultati de imparat, acum sfat nu voi mai da, ci voi spune numai o vorba, si veti sti ce va fi de folos. Norocul doua cai a aratat in viata: una a slobozeniei, al careia inceput e cu anevoie, dar sfarsitul usor; alta a robiei, al carei inceput e lesne, iar sfarsitul cu osteneala. Acestea auzindu-le samienii au strigat: — Noi fiind slobozi, de bunavoie nu vrem sa ne facem robi! Si pe sol fara de izbanda l-au trimes indarat. Acestea afland Cresus, a vrut ca sa se bata cu samienii, dar solul i-a zis: — Nu vei putea birui pe samieni, cata vreme Esop va fi intre dansii si le va da sfat; dar mai bine poti, o, imparate, sa trimeti soli si sa ceri de la ei pe Esop, fagaduindu-le ca le vei fi recunosca tor si ca nici tribut nu vei lua de la ei ; si asa doara ii vei putea invinge. Si Cresus s-a induplecat la aceasta si a trimes sol de a cerut sa-i dea pe Esop. Iar samienii au facut sfat ca sa-l deie. Esop, intelegand acestea si, stand in mijlocul lor, a zis: — Barbati samieni, mie imi va fi mare cinste de a ma duce la picioarele imparatului, dar mai inainte vreau sa va spun o fabula; deci ascultati: Odinioara, pe cand animalele vorbeau intre ele, lupii au facut razboi impotriva oilor, iar oile impreuna cu cainii se bateau impotriva lupilor, si-i alungau. Lupii insa, trimetand sol, au zis oilor: de le este voia sa traiasca in pace si nici un razboi sa nu aiba, sa le deie lor pe caini. Si oile proaste au crezut, si dand pe caini lupilor, acestia si pe caini i-au rupt, si pe oi foarte lesne le-au ucis. Atunci samienii, cunoscand intelesul fabulei, au hotarat sa tie la dansii pe Esop, dar acesta n-a vrut, ci impreuna cu solul s-a dus la Cresus. Iar daca a ajuns in Lidia, imparatul, vazand pe Esop stand inaintea sa, s-a maniat zicand: — Vezi ce pocitura de om mi-a fost mie impiedicare sa nu pot supune acea insula! Atunci Esop zise: — Preamarite imparate, nu de sila sau de nevoie am venit la tine, ci de bunavoie ; ingaduie dar putin a ma asculta: Un om prinzand lacuste si ucigandu-le, a prins si un greierus, si vrand sa-l ucida, greierusul ii zise: „O, omule, nu ma ucide in zadar, caci eu nici spicele le stric, nici alta paguba nu-ti fac, ci numai cu dulce cantare desfatez pe calatori, si mai mult decat glasul nu vei gasi alt nimic in mine“. Si auzind acestea omul, l-a lasat de s-a dus. Drept aceea si eu, o, imparate, cad la picioarele tale, ca sa nu ma omori fara de pricina. Caci nimanui nici un rau nu pot face, ci aflandu-ma intr-un trup prost, vorbesc insa cuvinte bune. Iar imparatul, mirandu-se de cumintenia vorbelor lui si fiindu-i mila de dansul, ii zise: — Esoape, nu eu iti daruiesc tie viata, ci soarta ta. Drept aceea cere de la mine orice vrei, si ti se va da. Iar Esop zise: — Rogu-te, imparate, impaca-te cu samienii. Si imparatul raspunse: — M-am impacat! Iar Esop, cazand la pamant, i-a multamit, si dupa aceea a scris fabulele sale care si pana astazi sunt, si le-a lasat la imparatul. Si luand carte de la imparatul catra samieni, cum ca pentru Esop s-a impacat cu dansii, cu multe daruri s-a intors la Samos; iar samienii, vazandu-l, i-au pus cununi si joc au facut pentru dansul. Iar el cetindu-le cartea imparatului le-a aratat prin aceasta ca libertatea care a dobandit-o el de la popor, el a rascumparat-o dandu-le lor libertate. Apoi a plecat din insula prin tari straine, si pretutindeni intrebandu-se cu filosofii, s-a dus si in Babilonia unde, aratandu-si stiinta sa, a ajuns mare la imparatul Lichir. Caci pe timpurile acelea imparatii, avand pace intre dansii, pentru desfatarea lor cu intrebari sofistice se indeletniceau, trimetand unul altuia, prin cel ce le dezlega, darea cu care se legau a lua de la cel ce trimetea asemenea intrebari. Iar acela ce nu le putea dezlega, asemenea dare da. Intrebarile ce se trimeteau lui Lichir, Esop, intelegandule, le dezlega, si marit facea pe imparatul ; iar el in numele lui Lichir alte intrebari trimetea imparatilor, care ramanand nedezlegate, imparatul foarte multe tributuri lua. Iar Esop neavand fii, a luat de suflet pe fiul unui boier anume Enn, pe care, aducandu-l la imparatul, l-a aratat ca pe un legiuit fiu al sau. Iar nu dupa mult timp Enn foarte obraznic s-a purtat cu cel ce l-a luat de fiu, si afland despre aceasta Esop hotari sa scoata pe Enn din casa; iar acesta maniindu-se a scris carte falsa, adica cu numele lui Esop, catre cei ce puneau intrebari lui Lichir, cum ca mai bucuros si gata ar fi a se duce la ei, decat a mai ramane la Lichir, si a dat-o imparatului acestuia pecetluita cu inelul lui Esop. Imparatul, vazand pecetea, a crezut. Si foarte aprinzanduse de manie a poruncit indata lui Ermip ca fara nici o cercetare sa omoare pe Esop, ca pe un tradator al imparatiei. Dar Ermip, fiind prietin lui Esop, s-a aratat si atunci prietin si, ascunzandu-l intr-un loc unde nimeni nu-l stia, ii dadea acolo hrana intr-ascuns. Iar Enn, din porunca imparatului, toata averea lui Esop a luat-o. Dupa catava vreme Netinav, imparatul egiptenilor, auzind ca au omorat pe Esop, a trimes de indata carte lui Lichir, prin care ii poruncea sa-i trimeata mesteri arhitecti ca sa zideasca un turn care nici cerul, nici pamantul sa nu-l atinga, si totodata sa-i raspunda cineva la toate ce-l va intreba; si de va face acestea, sa ia daruri, iar de nu, sa plateasca insusi. Acestea cetindu-le Lichir, s-a intristat foarte, pentru ca nimeni din prietinii sai nu putea intelege aratarea despre zidirea turnului; si imparatul se tanguia amar ca a murit Esop, stalpul imparatiei sale. Iar Ermip, cunoscand durerea imparatului pentru Esop, s-a dus la imparatul si i-a spus ca traieste, spunandu-i ca pentru dansul n-a omorat pe Esop, caci a stiut ca oarecandva ii va parea rau imparatului pentru moartea lui. Iar imparatul, bucurandu-se, a poruncit sa i-l aduca. Si scotand Ermip pe Esop din ascunzatoare l-a dus inaintea imparatului asa cum era, imputit si intinat; si cum l-a vazut imparatul a lacramat si i-a poruncit sa se spele si sa se schimbe. Dupa aceasta Esop a aratat mincinoasele pricini pentru care a fost parat; si imparatul vrand sa omoare pe ticalosul si nevrednicul Enn, Esop i-a cerut iertare. Apoi imparatul dete lui Esop cartea egipteanului ca sa o ceteasca, si el indata cunoscand dezlegarea intrebarii, a ras; iar Lichir a poruncit sa scrie lui Netinav ca, daca va trece iarna, va trimete si pe cei ce trebuie sa zideasca turnul si pe cel ce va raspunde la intrebarile ce i se vor face. Si asa imparatul pe solii de la Eghipet i-a trimes indarat, iar lui Esop i-a dat toata averea ce-a avut-o, dandu-i si pe Enn; iar Esop luand pe Enn, intru nimica nu l-a dojenit, ci ca pe un fiu iarasi luandu-l, cu alte si cu aceste cuvinte l-a invatat: „Fiule! Mai inainte de toate slujeste lui Dumnezeu, pe imparatul cinsteste |
|||
Pune poezia VIATA LUI ESOP pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |