Lacatul a gemut in fiinta-mi intreaga.
Paznicul zavoarele a tras
si in celula am ramas
Eu si Foamea slabanoaga.
O vad ca prin vis, ca prin ceata,
cum se despoaie fara rusine
si topaie cu buricul la mine
si singuri stam fata in fata.
As strivi-o cu pumnul ca pe o tarfa
naluca de oase si piele
dar degetele nu-s ale mele
si bratul mi-i moale de carpa.
Muceda terci-mamaliga,
vedenie-n vis a fost parca,
in blid si in lingura bearca
vor dintii din nou sa se-nfiga.
I-as linge peretului galbenul lapte
cu aspra mea limba de mata . . .
Pernele astea de urda m-atata
si stelele-afara sunt ca perele coapte ! . . .
As rontai moloz in unghere,
as suge un colt de saltea . . .
Deschide-te soba, ca o cismea
galgaitoare de miere.
De ce nu se face asa, o lumina
sa vad ca-n usa celulei rasare
Maica Domnului c-o strachina mare
cu lapte si azima plina . . .
Doamne, cum s-or ospata altii,
morman de oase si paine.
Ah ! Zodia mea de fiara, de caine,
cum mi-au dospit-o sfintii, inaltii !
|