Esti, Doamne, bun ; eu, pamantean si rau !
In dragoste nu-ti seaman, nici in mila,
dar dupa rani, sunt chip din chipul Tau
de par dospit din cer, nu din argila.
Nu Ti-am ravnit nici razele subtiri,
nici talpile strapunse de piroane,
dar Tu ma faci partas la rastigniri
sa-Ti tot ingan osanda la icoane.
Sfintit de cruci pe care nu le-am vrut
si de-nvieri pe care nu le-as cere,
nu stiu, Tu te cobori la mine-n lut,
sau eu ma urc spre raiul Tau, band fiere ?
Cu necersita slava Tu ma-ncarci
si-n cuie, cand sfintenia ma frange,
oftand ma uit la ranile prea largi
si-Ti cresc alaturi, sange langa sange . . .
|