Prigonit ca o fiara prin smarcuri imunde,
cu gauri in tample, orbite afunde,
rupt ca un steag, cotropit de cangrena,
sfasiat de bice ca furu-n arena,
in lanturi, cu gloante ce carnea imi scurma,
asa voi sosi la Judecata din urma !
Alb, vei straluci sub zapezi boreale,
eu, vanat de durere, voi sta inainte.
Rece vei fi sub varul gloriei Tale,
eu, cu durerea, fi-voi fierbinte.
Si glasul din genuni va rasuna de-odata :
- Hai, omule, vorbeste ! E Marea ta Judecata !
Atunci voi urca pe inaltele trepte
si-ngenunchiind sub abside,
cu zambet de sange pe buze livide,
iti voi raspunde cu, trupul inert :
- Pentru toate ranile nedrepte,
Doamne, eu Te iert . . .
|