Gonit din raiul lui, pesemne,
un inger trist ni le-a adus,
menirea lor in noi sa-nsemne
ca-n lut mai zace-un strop de sus.
Spalam cu lacrimi rani si spade,
sfintim cu lacrimi un sarut,
din lacrimi ridicam arcade
pe unde viata ne-a durut.
Zvarlim in ele pietre grele
si scoatem saci de aur, grei,
topim un pumn de spini in ele
si facem scari de funigei.
Din lacrimi punem pod genunii,
din lacrimi inviem mereu,
si impletind din lacrimi funii,
ne priponim de Dumnezeu.
|