Marsaluim Prin noaptea cu taisuri,
strivim namolul, blestemam, scrasnim.
Calcam mocirle, sfasiem hatisuri,
marsaluim, marsaluim
Marsaluim. Cresc aburi de sudoare
din oameni, din carute si din cai.
A vizuina mirosim si-a fiare,
si-n gura gust simtim, de mucegai.
Bocancii sparti infig amare tinte
in glod, in smarc, in morlii-ascunsi sub lut
si-n tot ce-a mai ramas din noi fierbinte:
in lacrimi, in surasuri, in sarut.
Marsaluim. Din noaptea clatinata,
ciobita, luna, cum luceste-acum,
e-o casca de metal insangerata
pe varful unei cruci de fum
Petrovcka, Septembrie, 1941
|