Din moartea noastra.nchisa de milenii
ne scot in curtea hada gardienii.
Cu ochii goi si plini de suferinta,
ne invartim intr-o circumferinta.
Calcam atenti, mecanice cadente
facand maneju-acestei penitente,
reglementar, sub cerul ca o zdreanta,
toti, unul dupa altul, la distanta.
Cu maini de mort, cu fete de mumie,
strigoi in uniforma pamantie,
in geometria cercului tacerii,
tacem, cum ne ordona temnicerii.
Ce vested pare in ziua incolora
vazduhul jumatatilor de ora,
ce mic e basmul lumii si ce slut e,
cand pasii dau ocol in trei minute.
Cum universu-ntreg incape-n bliduri,
in micul nostru cosmos dintre ziduri,
si cum masura vremii n-o mai bate
decat in rostul painii-nfulecate,
azi nu ne pasa daca mai tresalta
destinul nostru searbad ca o balta,
cum nu ne pasa daca-I luni sau miercuri
domesticiti, geometricelor cercuri.
Ieri, ne sugeau aducerile-aminte ;
azi nu ne pasa ce-a fost inainte . . .
Cu ochii grei si supti de suferinta,
ne-mpleticim intr-o circumferinta
|