Cum, sus, in pisc ne-nlantuie sarutul ori in prapastii oarbe ne scufunda nu stiu de strange-n cupa lui rotunda sfarsitul unui cer ori inceputul.
Adanci milenii poate ne inunda, poate-n genuni ni se dizolva lutul,
se naste-un ev, se-ntuneca trecutul, sau timpul vast se rupe de secunda
Ce scari de-argint ne duc spre nalte zone, in pulbere de sori sa ne transforme? Tu capeti chipul limpezei Madone,
eu, trup de zeu al boltilor enorme; in noi tresar paduri de anemone si-ntaia oara lumea prinde forme.
|