Stiu, veacul meu m-a dat pe usa-afara si continentul m-a scuipat in spatii, fiu desucheat, zanatec pierde-vara, pramatia supremelor dizgratii.
Nu-i streang sa vrea, nici rug sa se-ncumete sa-mi curete mormanul de pacate. Fosforescent de splendide stigmate, ma stramb la harta putredei planete.
Orgolios in rani incandescente, ard, decazut din timp si orizonturi. Daram Olimp si rai cu simple ghionturi, cu phalusul sparg zei si monumente.
Gonit de ev, scot limba peste leaturi, gonit de cer, scuip astrele opace; dar numai sange pun in bobarnace si lacrimi fierb in tifle si-n scuipaturi.
Rimbaud, te aprobau heliotropii cand stele tu spurcai si cer albastru Eu, cocotat deasupra Europii, trist urinez pe propriu-mi dezastru.
|