Ades imi frige-un jaragai
adancu carnii-nfierbantate
si-as tot sui pe branci, pe coate,
urcus, intoarcerii in rai.
Poate-am lasat acolo sus
bucati din aripile mele,
de mi se face dor de stele
si m-as tot duce, drum nedus.
Poate-am uitat acolo-n cer
cenusa fetei de-altadata,
sau poate vocea mea schimbata
ma cheama undeva-n eter.
Ca de-o mireazma ma imbat
la glasul meu din alte ere
si pentr-o clipa prind putere
sa urc in ceruri indarat.
O clipa sui si iar ma fac
cadere moale si afunda.
Urcusul meu a fost secunda
iar carnea mea ramane veac.
Atat de dulce stiu sa cad
si-atat de greu ma-nalt in sfere,
ca radacina mea in cer e,
iar fructul meu se coace-n iad.
|