Din cand in cand imi arde-un jaragai
adancul carnii mele-nveninate,
as vrea sa urc pieptis, pe branci, pe coate
bolovanisul intoarcerii in rai.
O clipa urc, apoi cazand ma fac
rostogolire moale si sfunda,
am fulgerat vazduhul o secunda,
dar trupul meu ramane tot in veac.
Atat de dulce-am invatat sa cd
si-atat de rar si greu ma-norc spre stele
ca radacina mea in cer e,
dar rodul meu se coace tot in iad.
|