O! Zei! Indurati-va si dati-mi iarasi Puterea de-a scoate un sunet din flaut. De citeva zile iubesc iar si-s domic Sa-mi fac cunoscut tuturora secretul.
Vreau toti sa ia parte la marea mea taina, Nici unul strain de ospat sa ramiie. Vecin sau dusman, calator sau prieten Sa freamate toti cind s-apropie ora.
Priviti-o si voi! Nu-i asa ca-i frumoasa? Ca trupul ei svelt e usor ca o coarda, Ca-n buze zdrobiti, nu-i asa? Curg intruna Ciorchini nevazuti plini cu must si cu singe.
Doi miei nou nascuti i se joaca pe umeri Si doi porumbei de pe piept stau sa-i zboare. Cu ciocul intins ciugulesc din camase Privirile mele - graunte sensuale.
Ca Procris, cea vesnic ucisa de soare. De cite ori ochii spre cer si-i inalta Ti-e teama sa nu
se prefaca in roua, Atit de suava si gingasa este.
Ah! Cum va depling ca voi nu-i puteti stringe Ca mine, cu palmele lenese, sinii. Ca umerii ci nu-i puteti ca si mine Desface usor de sub acul mantilei.
Ah! Cum va depling ca voi n-aveti prilejul Sa stiti gustul buzelor ei parfumate, Sa beti ca si mine sarutul ei aprig Si-n joc sa-i cunoasteti dulceata fapturii.
Sau mai ales noaptea, cind ceata se lasa Si pintecul ei nu vedeti cum se-ndoaie. O! Zei,
dati-mi numai atita putere Aceasta-ndoire s-o cint, nu mai multa.
De-ati sti cit de neteda-i ea n-ati mai ride, De-ati sti cum aluneca palma cind trece Pe soldul ei alb n-ati mai sta la-ndoiala Sa-ntindeti pe lira mea struna dorita.
Dar voi stati! Si singur alerg prin dumbrava Si nimeni n-asculta sarmanul meu cintec. Nici ea macar, ea pentru care de-o vreme Nici masa nu am, nici culcus, nici odihna.
|