Ma-nvart, ca florea soarelui pe camp, Dupa faptura ta stralucitoare, Iar cand apui in zarea calatoare Obrazul mi-l aplec catre pamant.
Stau noaptea-ntrcaga aplecat asa Si numai cand rasai tu dimineata, Descatusand din neguri fruntea grea Eu imi ridic setos spre tine fata.
Sorb razele pe care le trimiti Pe campul plin de-o harnica speranta Si, simt, treptat, cum nervii mei truditi, Se umplu de-o frenetica substanta.
Aceasta imi strabate trupu-ntreg Si-mi urca prin arterele rebele Pana cand, implinit, rodesc si leg Cu toate florile fiintei melc.
|