Mi-e dor de voi, meleagurile mele!.
Am colindat prin lume-n lung si-n lat,
Dar nicaieri nu-s iernile mai grele
Si nicaieri nu-i fan mai parfumat.
Al vostru sunt intreg! Chiar daca trunchiul
Si-a rasfirat coroana-n alte zari,
Ascunse - radacinile manunchiul
Si l-au infipt aici, langa carari.
Iar cand i-o fi frunzisului sa moara
Mintit pe undeva de-un vant strain,
Am sa ma-ntorc in cea din urma oara,
Calatorind din nou spre radacini.
In locul meu, albi-va un mesteacan
Cald zugravit pe codrul verde-nchis
Si luna va purta o noapte cearcan:
Cat sa reintru-n glie si in vis.
|