Din hauri creste noaptea-n contur nepriceput.
Cad sevele ucise sub pajiste, in lut,
In vreme ce spre luna se inmultesc incet
Padurile fantoma, schelet langa schelet.
Se muta-n cercuri umbra si timpul prinde trup.
Faramitate-n ceasuri, secundele se rup
Din marginile orei, puzderie-mprejur,
Cernute prin clepsidra bolnavului azur.
Inmiresmate facle, ard tinerii sub cer.
Desis se infiripa dup-un copac stingher
Ce-aprins de suflul toamnei se-nvaluie-n vapai
Si crestetul si-l culca-n adancul unei vai.
De dupa zari irumpe intarziat ecou.
Prind apele, oprite, sa murmure din nou,
Iar frunzele uscate s-astern pe brazda lin -
Ascuns culcus sa aiba cantarile ce vin.
|