Veniti de pe aiurea, strainii se-nfioara:
Au casele romane rasunet de vioara,
De clopote, de bucium, de trambita, de nai,
De sopote de ape si nechezat de cai.
Noi n-am facut palate sa minunam pamantul,
Noi am durat colibe sa nu ne bata vantul.
La Sarmizegetusa sunt pietrele zidite
Sa apere meleagul, nu vazul sa-l alinte.
Iar daca-n Maramures sta poarta langa poarta
Albita de lumina si innegrita-n soarta
E ca sa aminteasca din zori si pana-n sara
Un inceput de era, descalecat de tara.
Noi n-am avut ragazul frumosului deplin -
Tarati de cei ce pleaca, manati de cei ce vin.
Nu-n multe Voronete am pogorat, stingher,
Un petic din albastru, o pajiste de cer.
Ni-s casele zidite de Bunii nostri crai:
De Mircea, de-Alexandru, de Stefan, de Mihai.
Ni-s casele modeste, cladite-n vremi de-osanda,
Dar ne-amintesc de lupta, de lupta si izbanda.
Noi n-am suit in slava trufie milenara,
Noi am culcat in ziduri, aprins, dorul de tara,
Un dor batran cat tara, ecou din stei in stei,
Zidit intr-o cetate, in turla si-n bordei
De lut, de lemn, de paie si - rareori - de piatra,
Noi, Mesterii Manole, stiind ca ne asteapta
Cu ridicarea-n aer a fiecarui zid
Neistovita jertfa cand boltile se-nchid.
Noi n-am cioplit in piatra orgoliu si spoiala,
Noi n-am cladit palate. Noi am zidit o tara!
|