In muntii mei, acolo sus, vazduh si ape limpezi sunt,
Si soare limpede-i pe cer, si limpede se naste gand.
E rece vant, aspru pamant si nu se-nalta rod bogat -
Doar falnici brazi si flori-de-colt si cuget tanar si curat.
In muntii mei se nasc povesti, mereu aceleasi, vesnic noi,
Dispar paduri, apar poteci sub cerul innegrit de ploi,
Iar oamenii pornesc spre zari purtati de vis, manati de dor:
Un om, un brad, un cer inalt si-un gand frumos in urma lor.
Si bolta se roteste lin curgand spre-ntinsul transilvan,
Purtata-n coarne mari de cerb cu stea in frunte, nazdravan.
Din muntii mei de vreme grei, albiti de ierni, mancati de vant
Din sfanta vesnicie-a lor un palid fir de iarba sunt.
|