Stau la pamant, sunt disperat -
invins de crunta viata
care-o strabat in petrecania miloasa,
al vioiciunilor salbatice trairi.
Ma rog la cer si la pamant,
implor intreaga omenire;
Sa profeseze cultul omenesc -
compatimirea stramoseasca din trecut.
Vivacitatea oricarei creaturi
deosebit prin chip si cunostinta,
Ca sa traiasca pe acest pamant -
impune sezatorii alese.
Aceasta lege a naturii:
preface omul intr-o znamenie,
Ca o faptura monstruoasa
Provoaca daune scarboase.
Nesuferitul pamantean aduce chin nemaivazut,
Teluricul eden intr-un tartar se face.
Si ingamfat mereu huleste, fara intrebare.
Vinovat nu se proclama ci riposta cu sfintenie.
Neaga cu desavarsire, milostenie nu-si cere,
Ca un vechi proroc - propovaduieste
Proclama cainosenia,
precum o pocainta prin a sa meteahna.
|