In goana preamaririi
intreaga omenire
e plina de intrebari,
un simplu adevar mai vor ca sa-l auda.
Dogmatice raspunsuri,
un infinit de legi, doctrine intortocheate
se lasa neglijate
pe mese infundate,
pe polcile slinoase,
pe rafturi lungi, cleioase,
a omenirii noastre,
cu vocea ostenita
sunt plin de intrebari!
Sa stau in sihastrie
sa-mi pierd a mea valoare,
Sa stau in intuneric
sa cuget multa vreme;
la viața de apoi, la ingerii cerești,
la paradisul cel - ce veșnic mi-l doresc!
Și veșnic intrebarea, raspunsuri mii ea are:
Sa fiu cosmopolit, sa fiu ca toata lumea
sa imi zidesc o casa și sa imi string avere
pentru o viața buna,
pentru un trai decent.
Mandru sa fiu eu și cei din jurul meu,
ca fiara sa ma lupt pentru a mea credința.
Și tot prostesc imi pare, caci tot cu intrebarea
departe n-am ajuns, nimic, nici alinarea -
nu ma mulțamește, in simpla mea ispita
sa aflu eu ceva, despre natura mea,
a intregii omeniri in care consfințim
averea naturala, a omenirii talc.
Dar fara schimbare,
deoarece naiva, a noastra insuflețire
ne duce la pierzanie,
ne poarta spre neant.
O negura profunda de amintiri salbatice.
Caci omul e o bestie -
ce spulbera suflarea intregii omeniri.
|