O, viscolea azi-noapte, viscolea, gandul nostru de-a fi eterni, stau in casa ta cu tine si simt ca de moartea din mine te temi.
eu vreau sa te vindec
si nu fac cu mangaierea decat a te speria,
stam singuri si ni se parc ca
stim ca-n casa asta e ingropat cineva.
sta si duhneste atat de placut
sub vraful grotesc al mahnirilor noastre,
am scris pe panglici de linisti cu lut, niciodata, niciodata nu vom uita.
tu te temi si pe mine ma bantuie spaima ca nu mai esti, ca nu mai sant, ca un duh potrivnic vegheaza ultimul nostru cuvant.
si ninge si ninge sarac cum toate au fost iarna asta, nu mai tresari, nu mai tresar, moartea ne-a aburit fereastra.
|