II Iubirea
Intr-o tulpina de vis mi-ai scrijelit numele,
Si cand te-ai trezit, eu m-am sters pentru ca inca visam.
Valul s-a spart si cioburi ma taie
Totul e alb dar negru imi pare
Franjuri, dantele sunt toate departe
Coasta imi plange dupa femei desfranate.
Cum nu mai sunt slab recunoscand acestea,
La fel nu te-as mai putea iubi daca ti-o spun
Cum nu m-ar mai durea de mi s-ar duce vestea,
La fel tigara nu s-ar mai face scrum
Cum nu as mai vedea daca ma doare,
Si nu m-as mai uita daca mi-e frica,
Asa as putea sa neg orice-ntrebare
Cum as putea sa calc pe o furnica.
De nu te-as mai suna sa te intreb "Ce faci?"
Nu cred c-ar mai veni noapte, nici zi - timpul ar sta
Si dupa jumatatea de ora in care te imbraci
Nu as mai sti ca am pierdut timpul degeaba.
Si daca toate-n lume au un rost, si-acela ai fi tu
M-as fotografia cu tine si cu-al tau suflet negru
De sase ori pe zi mi-as face cruce, de-ai fi bisericoasa
Si as fi mandru de-ai veni ca sa ma vezi la coasa
Si flori ti-as cauta mereu, poate si noaptea, si iarna
Si tot pe nume te-as striga de te-ar chema Ileana
Si tot mi-ai zambi si tot te-as saruta la intalniri
Iar dupa trei priviri si-o sarutare tot n-ai avea ce-mi povesti
De altfel ce-ai putea sa-mi spui? Ca nu ma mai iubesti?
Ca ma visezi mort, ca sunt nebun? Ca vrei sa te trezesti?
Ca n-ai nimic si-ti trebuie-atatea? Ca sunt un derbedeu?
Si daca te-as vedea mai des n-as mai putea fi eu?
Cum sa renunt la cine sunt de dragul de-a iubi?
Cum sa ma pacalesc la infinit ca suntem doar copii?
Cum-necum, de fumez, de nu, oricum, tigara scrum se face
Si chiar de m-ar durea, tot as vedea si fara sa imi fie frica mor in pace
Si mi-as nega in schimb orice impuls, orice dorinta
Caci pe o furnica nu as putea calca nicicand
Si repede, grotesc si fara chibzuinta
Ti-as demonta din fasa orice nu este gand.
Dac-ar fi sa ne certam la fel de des ca si acum
As tace pur si simplu; bineinteles, tu ai vorbi mereu
Si zilele vor trece-n graba, si noptile cu mult tutun
Si vei fi si mai urata, chiar de-a trece timpul greu
Seara de seara-ti voi putea fi mire, sot, si-amant, dar tu-mi vei fi nevasta
Si vei fi plina de femeia din tine, dar nu va fi de-ajuns
Caci amanta-mi va fi marea, iar plaja imi va fi mireasa
Si intrebarea "Cum poti fi atat de femeie?" nu va avea raspuns
Si-o sa ma-ntrebi mereu "Ce ai?", si-o sa ma sacai in nestire
"Nimic!" va fi invariabil si sec raspunsul ce-l voi da.
Si-o sa ma acuzi, firesc ce-i drept, de-o crasa nesimtire
Si o sa pleci plangand si o sa trantesti cu ciuda usa.
Un zambet posac va fi de-ajuns cand apoi te voi fi vazut
Sa crezi si sa te bucuri ca nu mai sunt al tau
Tu nu vei sti insa cum si cat voi mai fi vrut
Sa te adorm, sa te trezec, sa-ti spun ca-mi pare rau.
Povesti ca ale noastre sunt o mie, tu esti una in schimb -
Doar tu iti amintesti razand de serile-n Regie
Si fiecare poza, intamplare si juramant stramb
Vor fi cioburile tandari ce taie-n carne vie
Ma dor ranile si precis am sa indur mai multe
Si ranile-or sa se uneasca-ntr-o colectie de urme
Din bratul stang doua cicatrici o sa m-adoarma alene
Si nu voi mai iubi pentru ca-mi va fi somn si dor si lene. |