Din mana prin creion in foaie trece gandul
Si-odata la un an visez mormantul
Pe toata lumea, toata, ramasag am pus
Ca moartea-i inceputul.
Din preoti de religii multe
Cu robe lungi si vise slute
Nasc ceruri negre, negru e altarul
Ce-n lemn are cioplit pedepse crunte.
In curtea bisericii enoriasii flamanzi
Cer indurare, izvoare si izbanzi
Rapsuns primesc pe loc - un fulger tras prin cruce
Din care, ca-ntr-un salcam, ies muguri cruzi.
O umbra colturoasa mijeste inde-aproape
Si-nghite, dupa panda, umbre mai mici, sa fie mare.
Lumina din lumina palpaie gandind sfios
La vremea ce-o sa vina in urmare.
Vreme de plictis si naduf se plimba prin oras
Din vene-n strazi alearga speriat un postas
El stie ce urmeaza si vrea ca toti sa stie
Ca trenurile-s gata de triaj.
Pe scari din lemn pravale-n ciuda
Vieti dupa vieti, degeaba-i ruga.
De cel ce ti-a dat viata din lumina,
Nestiutorule, tu nu ai deloc mila?
"Nihil sine Deo!" - sa fie oare asta?
Sa fie ce de fapt? Sa-mi planga mie coasta?
Pe maluri stau si-n apa arunca mal, noroi,
Si asta le e viata!
Credinciosii pleaca privind inapoi |