"Poezie va sa-i spuna celui cant de aberatii!
Si sa-l scrie toti nebunii ori de dragoste drogatii."
Prolog
Nu jigni ce nu stii simte caci ma-ncred ca nu ai minte
Sa gasesti in capul tau pentru orice sentiment cuvinte
Poate fi destul de greu, si nu-i taina, nici noroc
Si doar de te stradui bine gasesti pe urma ca-i un joc
Uite: dragoste si moarte, viata si singuratate, apa si cu focul
Crezi ca n-au nimic in comun. Ce le leaga este jocul
Pot sa spun in cantec tot ce vreau si e luat in serios.
Cand nu scriu imi masor vorba sa nu par deloc soios.
Azi de pilda cand am vrut si nu am putut a scrie
Am iesit in ploaie-afara sa-nteleg ce nu e bine
Si-am gasit pe jos, sub frunze, umede de-atatia picuri
O batista-nsangerata, doi banuti si-alte nimicuri
Toate astea sens si tel au dat unei zile-ntunecate
Pe cand toti sa reuseasca s-au batut si si-au dat coate
Mie mi-e de-ajuns atat. Si totusi nu mi-este de-ajuns
Caci traind prin orice nerv ating ce-i de nepatruns
Da, traiesc prin tot, prin creanga, geam, chiar si prin vreme
Cuiul ruginit ce-l vezi se uita, intra-n palma si-apoi geme.
Si-apoi plang de-a palmei durere si de-al cuiului regret
Si cuvinte le cern si-apoi scriu tot mai incet
|