In vale curge un rau de cianura,
Bate vantul peste trunchii negrii,
Iar in zare incepe o furtuna,
Dand din cale si oamenii si regii.
Ea vine incet, incet dar repede,
Inainteaza rar, dar parca fulgera,
Lasa pamanturile fara de sete,
Iar in ochii mei, lucind ca o vapaie,
Norul negru gandurile imi taie.
Ea trece in sus, in jos, inainte si inapoi,
Sa nu stii ca-i zi, ca-i noapte,
Lasa in urma balti pline de noroi
Si te fulgera din aproape in aproape.
Nu ma dau inapoi,
Si apoi,
Ridic bratele si indur,
Ma gandesc la viata de apoi
Si ma las cuprins de dor.
Iar cand ma simt restrans in jale,
Merg inainte far de cale.
Calcand pe flori de tei
Cad adanc plutind pe mare,
Iar cand placerea e mai tare,
Cad bucati de argint din soare.
Ele ma cuprind de spate,
Ma apuca si m-arunca,
Ma azvarle, cad in coate
In noroiul de pe lunca.
E furtuna sangeroasa,
Teiul nici ca mai miroase,
Visul apei ce fstraluce,
S-a dus, destinul unde-o-l coase,
Iar eu sunt prins in eterna fantana furtunoasa.
|