Eu trecator eram, tu trecatoare
Si prin noi trecu Iubirea
Cu ochii de cicoare.
Ea ne-a suras cand mana i-am intins,
Dar vrand sa-i prindem mana-n veci ispititoare
O, biete maini, doar ale noastre s-au cuprins;
Ea ne-a-ndrumat spre culmi fara popas,
Si-i sarutaram pasii pas cu pas;
Ea ne-a mustrat cand ne-am oprit la o rascruce,
Si ochii nostri s-au inchis sub ochii ei,
Lasand-o sa ne duca cum ne-o duce;
Ca Veronica unor Christi sovaitori,
Ea ne-a sters fruntea cand purtam aceeasi cruce.
Ea ne-a cantat in suflete din harpa
Ca Sapho, si cand strunele-au plesnit,
in mare de pe tarmul nostru, s-a zvarlit
De-atunci, ca doi pagani goniti din temple,
Simtim cum ea se-ascunde numai prin icoane,
Si-n lume o intalnim doar prin romane.
O, ea era iubirea Doamnei cu camelii Sau castitatea palidei Ofelii
Si totusi pentru tine o chemasem
Iubirea ce-a trecut pe langa noi.
Din cerul visurilor mele o-ntrupasem,
S-o adoram deopotriva amandoi;
Dar mana ei crispata-n sufletele noastre.
Pe coardele ce nu vibrau la fel,
Ne-a rupt in graba struna dupa struna,
Si sufletele ne-au tacut astfel
Sub ochii-i reci, ca un pustiu sub luna.
Si-atunci, razbunatori ne-am recules,
Cu-acelasi gand iubirii i-am intins
Potirul nuntii noastre neatins.
Si cu otrava marelui Neinteles
Din sufletele noastre,
Ne-am amortit Iubirea ce nu moare.
O, eu am fost un trecator, tu trecatoare
|