Acum, cand ea-si consulta ceasca, pe care-o ti ne ca pe-o floare (din soiul lupidragi) de ansa fragila si cu dulce galb
cu ce cuvinte as putea (fara s-o tulbure) sa-i spun, sa-i dau de inteles ca s-a-n-s-a, pe care pare s-o astepte de la ghiocul univalv al cestii ca atare, ea (al carei nume poate fi si poate ca si e: Ortansa), ca sansa - asadar - nu trece; sau, daca trece, nu opreste; sau, chiar daca opreste, nu sta (decat putin) intr-un oras, al ei, urat si care-si pierde, pe zi ce trece, anportansa; de tot urat si-n care (singur) varul peretilor e alb.
|