Sub arzatoarea creasta,
a timpului de dor,
Aliniate, stau,
milioane de secunde;
Pe de-asupra lor,
eu, tare- aș vrea sa zbor,
Caci ma simt prea mic
in fața-aceastui munte.
Cațarat, deja,
pe varful unei ore,
Zilele, privesc ,
ce ard atat de crunt
Și in urma mea,
minutele minore,
Ce cu-atata greu,
prin dor, le-am strabatut;
Apoi cobor ușor,
trecand prin amintiri
Și-nviorat ma simt
de tainica-mi poveste,
Ce a-nceput demult
prin dulciile priviri,
Și iarași urc, pieptiș,
invapaiate creste.
Prezentul, parca, este,
tot mai ascendant;
Viitorul și trecutul
s-au invelit in ceața;
Deasupra mea, apasa,
un nor incandescent,
Dar, prin credința, urc
spre zarea cea albastra;
Și tot urcand, cu greu,
pe culmile de dor,
Am coborat, de-odata,
pe gandul revederii;
Mai sprinten e acum,
al meu, trudit, picior,
Mai aproape sunt
și brațele chemarii.
Urcand pe povarnișul
ultimilor zile,
Simt o adiere
de dincolo de timp,
Ce smulge, din septembrie,
ultimele file
Și ma-nvaluiește
cu al iubirii nimb.
Pe arzatoarea creasta,
a timpului, de dor,
Sub care, crunt, au ars
milioane de secunde,
Dragostea, acum,
mi-a dat aripi sa zbor
Și iata-ma, trecut,
dincolo de munte!
Manus Sergiu Septembrie 2005 Fagaraș
|