Plutesc in deriva spre Nord, pe Atlantic
Catand orizontul limanului Scandic
Caci doar o parere, departe-i pamantul
Si nu ma-nsotesc decat noaptea si vantul.
Pe neagra oglinda de ape ma duce
Un rest de catarg, infipt ca o cruce
Pe-un lemn ce odata corabie-a fost
Sau poate-o naluca, plutind fara rost.
Cu secera Lunii as vrea sa retez
Oceanul de smoala si-al noptilor miez
Dar sus e Selena, iar mana mi-e grea
Abea de mai tin lemnul vaslei cu ea.
Spre Nord, catre tarmul visat, calauza
Mi-e Steaua Polara, pe-a cerului spuza
Doar norii -ah, norii- sa-i spulbere vantul
Caci negru de-i cerul, pierdut e pamantul.
Dar vai, norii aprigi se-aduna pe cer
In haite flamande cu suflet de fier
Si stelele pier, rand pe rand, cate una
Cum suiera vantul! Cum tremura Luna!
Ce ploaie grozava pe suflet m-apasa
Mi-aluneca vasla, dar nici ca-mi mai pasa!
Departe, spre Nord, o himera-i pamantul
Si nu ma-nsotesc decat ploaia si vantul.
Autor:Mihail Mataringa-Singur in Atlantic
9 mai 2007
|