Te astept pe malul inimii mele,
Surpat in genunchii dorului tau,
Unde am inteles ca moartea,
Este unicul joc al iubirii noastre,
Cu respiratia sentimentelor,
Sarutului dintre noi si cer,
Soare si mister.
Atunci am tras aerul inimii tale,
Adanc in pieptul dragostei mele,
Incat am inceput sa ma sufoc,
De amintirea ochilor tai.
Si am inceput sa te astept,
La ora cand sangele sufletului meu,
Scria pe coala patimilor iubirii sale,
Cat de mult te pot iubi.
Doar ploia rece a uitarii tale,
Ma lovise cu neantul deznadejdii,
Unui naufragiat al dorului,
Ce nu-si mai afla niciodata,
Portul vietii sale.
Si eram alaturi,
In asteptarea mantuirii mele,
Dinaintea saruturilor tuturor clipelor,
Lovite de furtuna singuratatii.
Unde as putea sa te astept,
Atunci cand moartea a redevenit viata,
In cotidianul nostru de fiecare noapte,
A umilintei de a o vedea zi?
Care ar putea fi mantuirea,
Sculpturii zambetului tau?
De odisee nascuta la sanul,
Unei clipe moarte,
Din mine?
Te astept pe piedestalul amintirii,
Pierdute de Dor
La colt de speranta neimplinita,
De prea multi nori ai absurdului,
Sensului nostru de a fi!
Te astept cum numai Dumnezeu,
Isi asteapta ingerii,
Sa-i inteleaga,
Cuvantul ce a nascut,
Legamantul iubirii noastre.
|