Dragos

Soarele apune dupa inalt munte,
Sara se ridica din ad`nci prapastii,
Eroul ajunge in pustiii codri
Si printr-a lor v`rfuri abia vede cerul.
Furtuna grozava pe aripi negrite,
Dinspre apus vine v`jiind in aer,
Vaile suspina, codrul clocote=te
Stejari de ani sute sc`r=nesc sa se rumpa.
De ploaie =i vifor nu-i adapostire,
Si nici ca se vede de om locuin a,
Ci prin intuneric printre crengi departe
C`nd =i c`nd clipe=te o de foc lumina,
Cu speran a mare =i indrazne suflet,
Eroul prin codru drept catre foc merge;
La un r`u ajunge ce spumegat curge,
Si pe armuri vede o veche cetate.
V`nata vapaie dintr-insa clipe=te,
Care se prevede in apa ce curge,
Iar prin fere=ti umbre c`nd =i c`nd s-arata
S-inauntru urla suspinuri =i vaiet.
Cu grabire sare de pe cal eroul
Si merge la poarta de scai imbulzita,
Izbe=te intr-insa cu de o el lance,
Si de buhnet ipa coabele in codru.
In cetate focul se stinge indata
Si lumina piere intru intuneric,

Urletul st`mpe=te, suspinarea tace,
Furtuna se-ntarta =i ploaia spore=te.
S`lnica izbire bra ului puternic
Birui taria por ilor de schija,
Zavorul se farma =i ` `na geme,
Neinfrico=atul Drago= in ea intra;
Cu sabia goala gata sa loveasca,
Pipaind el umbla singur prin cetate;
Ad`nc intuneric, tacere mocnita,
Numai prin fereste v`j`ie=te v`ntul;
Atunce eroul furios strigara:
?ermecator m`r=av, blestemate Vron o!
Tu ma faci sa umblu ratacit prin lume,
Cat`nd pe Dochia rapita de tine.
Trecut-am pam`nturi =i pustii namornici,
Ucis-am mul ime de cr`ncene fiare,
St`rpit-am din lume ho i =i t`lhari aprigi,
Cat`nd pe Dochia rapita de tine.
Unde i-i laca=ul, o, du=mane Vron o?
In bizunie, pe=teri, in codrii namornici,
In far’ de fund hrube, in hiola marii,
Te ascunzi cu d`nsa, cu a mea Dochie?
Geniu rau =i cr`ncen al Daciei mele!
Afl`ndu- i laca=ul =i in tartar,
Din piept i i voi smulge inima ta neagra,
Ca sa scap de tine pe a mea Dochie

Deci tac`nd eroul, l-au somn dulce;
Culcu= ii a=terne osteneala-noapte,
Si nelepad`ndu-=i armele =i coiful
Pe scutar cu capul el ad`nc adoarme.
II
Viforul st`mpe=te, cerul senineaza,
Stelele pier toate de-a zorilor frica;
A soarelui raze chiar ca de foc suluri
Aprind rasaritul; =i Drago= tot doarme.
Soarele se urca pe-a cerului bolta,
Amiazazi arde cu de vapai raze,
Iar din brazi prin coaja smoala lacrimeaza,
Si eroul Drago= tot greu inca doarme.
Domnitoarea nop ii, luna m`ng`ioasa,
Rasarind se uita holbat peste codri,
Si din a sa urna se revarsa roua,
Iar eroul Drago= tot greu inca doarme.
Negrea a s-inal a pe bolta cereasca —
Ad`nc intuneric — sosi miezul nop ii,
Se trezi eroul din al sau somn tare
Si se minuneaza cum de inca-i noapte!
Dar trasni deodata tunet prin cetate,
Ce zguduie zidul, d`rd`iesc fereste,
Si in intuneric fulgerul clipe=te,
Sala lumineaza de focuri ciudate.

Se deschid cu buhnet u=ile la sala,
Se arata umbre tot in giulgiuri albe,
Cu faclii aprinse aduc`nd schelete
Cu-a lor m`ini uscate o racla de spija.
In mijlocul salii au pus ele racla,
Capacul in pripa sari de pe d`nsa;
Si tricolici negru fiorosul Vron a,
Astrucat intr-insa, privea slut cu ochii.
Deci crapa podeala, =i focul din tartar
Cu clocot =i buhnet au zbucnit afara
Si, calind sicriul ca ro=ul jaratic,
Din ad`nc oftara Vron a al gheenei.
In ochii sai aprigi, s`ngero=i, salbatici
Se vedea durere, pizma =i urgia,
Si clabucii negri clocoteau in bafta-i,
Caci afurisitul inca nu pierise.
Apoi cele stafii de m`ini s-apucara,
H`rc`ind cu urlet, chiuind cu hohot,
Si cu bucurie turbata, draceasca,
Conjur`nd sicriul, ca in iad jucara.
Cu-a=a ingaimare trecu ele noaptea,
Chiuind mai stra=nic, de vuia cetatea.
Dar c`nt`nd de trei ori vestitorul zilei,
Pierira in clipala stafiile, racla.
Deci tacere mare ca in intirimuri,
S-ad`nc intuneric se facu in sala;

Iar Drago= se miara de cele ce vede,
Neput`nd a crede ochilor sai insu=i.
Dar in prip-aude inc`ntator fluier;
Muzice=ti organe rasunara-n aer,
O rumana raza, crap`nd bolta salii,
Goni cu priin a noaptea-ntunecata.
Un prea u=or nour de aburi cu miros
Ce mi=ca racoare un v`nti=or proaspat,
Plutind lin in aer aduce pe d`nsul
O z`na plavi a, patroana Moldovei.
Ale ei ve=minte, mai alb dec`t crinul,
Colanul pe coapse-i ardea ca rubinul;
In ochii sai veseli lucea bunatatea,
Precum salta dulce steaua dimine ii.
Cu prietenie zei a graira:
?om`nule triste, supune-te soartei
Si m`ntuie ara de-un neamic m`r=av,
De Vron a pag`nul, ce macar ca moartea
L-au tr`ntit in fundul iadului amarnic,
S-a gheenei gura l-au sorbit in secoli,
Unde-al smoalei clocot, al focului vuiet
Si a lui suspinuri sunt intrulocate,
Dar el de Dochia se insufle eaza,
Caci el al ei s`nge suge de traie=te,
Ca =i tricoliciul, insa din iad furii
Sunt noaptea trimise ca sa-l schinjuiasca.

Deci cu curaj du-te la a ta Dochie,
Du-te peste codru catre miez de ziua
Si-n =es de nisipuri, pe a marii armuri,
Vei gasi cetatea de doi zmei pazita.
Iata, i i dau ie un inc`ntat fluier,
El poate sa-nchida a zmeilor gura.
Dar de vrei sa scape scumpa ta Dochie,
Sa-i ver=i al ei s`nge, a=a-i voia soartei
Muzica-nc`ntata iara= rasunara
Si se ridicara zei a pe nour;
Iar Drago= ramase privind dupa d`nsa,
Incremenind inca de ceea ce-aude.
Si iind in m`na fluiera=ul z`nii,
De smarand scump foarte, cu suspin strigara:
?, dar de pieire al fermecatoarei
Ce-mi da pe Dochia vars`nd al ei s`nge;
O, nu! ma cutremur de menirea soartei
Sa patrund eu insumi inima Dochiei!!!”
Dar Drago= se pleaca hotar`rei z`nii
Numai ca sa surpe a lui Vron a farmec.
Si chiar sa nu poata sa scape Dochia,
Dar va cerca Drago= cu orice primejdii
Sa sfarme cetatea — temni a Dochiei,
Sa ucida zmeii macar el sa piara

III
Deci c`nd rasaritul cu-a soarelui raze
Poleia cu aur zorile =i codrul,
Pe calul sau Drago= catre miez de ziua
Furios porne=te, chiar ca o furtuna;
Iar de troncanitul potcoavelor grele
In mun i se rasuna, st`nca sc`nteiaza,
Lunca clocote=te =i de colb v`rtejuri
Se suie ca st`lpii unde calca calul.
Si ie=ind eroul din mun i =i prapastii,
Ajunge ca v`ntul in c`mp de nisipuri,
Ce se dezvele=te ca =i oceanul,
A caruia margini cu marea s-incheaga.
Iar v`ntul nu mi=ca acele nisipuri
Si zaduh fierbinte usuca g`tlejul;
Nu-i de leac verdea a, nu-i de izvor stigla,
Ce firea ii moarta ca =i intirimul.
Nu-i macar nici urma de vro vietate
In c`mpul acela pustiu =i salbatic,
Ce spre apus numai se zare=te munte,
Si pe el, in zare, o cetate alba.
Deci Drago= se lupta cu ar=i a, sete,
Dar in sf`r=it calca a mor ii opreli=ti,
Ajunge la poala muntelui de cremene,
Spumeg`ndu-i calul de sudori de s`nge;

Se urca pe piscuri a st`ncelor oable,
Ce abia c`t numai nu se dezb`rnase,
Sa se ponorasca in ad`nci prapastii,
Si pe potici str`mte ajunge-n cetate.
Acea ceta uie alba fu zidita
In timpuri trecute de-a iadului duhuri,
Si ba=ce =i turnuri gramadind pe scale.
Fiora cu moarte pe tot muritorul.
Drago=, far’ de frica, in g`nd cu Dochia,
In suflet cu pizma tocmai ca furtuna,
Sfarm`nd por i de schija =i ratezuri groase,
Intra ca un stra=nic cu palo=ul gata.
Fioros pa=e=te, =i sub a lui talpe
P`r`iesc ciolane =-a mor ilor scafe,
Caci viptul lui Vron a era tot de le=uri
De rom`ni, furate de prin interimuri;
Iar lilieci, stance, cucuveici =i buhne
Zburau ca un nour de-asupra ceta ii.
Deci zmeii sim ira ca sosi eroul
Si zbiera cu ipat bat`nd cu aripa;
Ei bafta i=i casca =i zboara asupra-i,
Cu limbi intreite vor sa-l venineze,
Zb`rn`iesc cu solzii, colatacesc coada,
Si cu a lor gheara vor sa-l sp`rcuiasca.
Iar Drago= ipara cu fluierul z`nii
Si iata ca zmeii cad jos ca butucii!

Nu mai pot sa zboare, nu mai pot sa zbiere,
Zac far’ de sim ire, ca doua movile.
Deci inving`nd Drago=, la temni a merge
Cu dor ca sa str`nga pe Dochia-n bra e;
Dar stra=nica poarta se deschide-n pripa
Si iese fantoma lui Vron a pag`nul.
A lui catatura, ca cometul noaptea,
Plato=a pe d`nsul, palo=ul =i coiful
Erau invascute de mucegai verde,
Iar pletele, barba sta apan ca stuhul.
Deci cu turbaciune palo=ul i=i smulge,
Se izbe=te groaznic namila spre Drago=,
El trasne=te-n cre=tet ca fulgerul st`nca,
Inc`t eho geme rasun`nd prin ba=te!!
Coiful zb`rn`ira =i se andurira
Si din ochi ii curse sc`ntei milioane,
Dar fierul la palo= se-ndoi ca cercul.
Iar Drago= sta apan in loc ca o st`nca.
Si rasucind iute =i el al sau palo=
Mereu cioc`rte=te pe uria= m`r=av,
Inc`t buca ele i-ar fi taiat zaua
Dac-acele zale nu era-nc`ntate.
Turbat de m`nie, namila hrape=te,
Si de pizma urla, rasufl`nd vapaie;
El i=i incordeaza vinele pe bra e,
El i=i mi=ca mu=chii pe robostul spate;

Spumeg`nd, ii gata sa rumpa cu col ii
Pe Drago=, eroul, ce-i sta inainte-i,
A caruia moarte ii far’ de sminteala;
Dar Drago= de moarte nici ca se-nfioara
Iata urie=ul cu br`ncele-ncepe
Sa far`me zaua sume ului du=man,
Drago= ii apuca un picior in bra e,
Gros chiar c`t o b`rna, =i-n loc il tr`nte=te.
Intocmai ca turnul se pravale Vron a,
Si-n pam`nt groapa, caz`nd, prabu=e=te;
Cetatea vuira, zidurile crapa,
Zim ii de pe ele se praval de r`pa.
Drago= cu v`rtute de g`t il apuca
Si ii impl`nteaza palo=ul in bafta-i;
Pe fier urie=ul cu col ii sai scr`=ca,
Hrape=te, suspina =i se v`rcole=te.
Din g`tlej ii curge spuma — clabuci negri
De s`nge =i fiere; se lupta cu moartea,
Geme de durere, moartea il trude=te,
Si in pam`nt scurma cu-a sale calcaie;
P`raie de s`nge fierbinte se varsa
Pe nisipul galben =i se face balta,
Si din balta abur se suie in aer,
Si-n abur se-ncheaga frumoasa Dochie.

IV
Iata-obrajii rumeni ca bujorii proaspe i,
Iata ochi=orii plini de draganele,
Iata o guri a ca cirea=a coapta,
Ce ademene=te sarutare dulce.
Iata coame negre, chiar ca ur=inicul,
Ii invalesc pieptul, spatele =i boiul,
Ce prin el se vede chiar zapada alba,
Iar statul ei ginga= ca molidul t`nar.
Deci Drago= se miara de ceea ce vede,
Nu =tie: aievea, sau naluca este?
Alearga la d`nsa cu invapaiere
Si se teme foarte sa nu se in=ele.
Ah! dar nu-i naluca, caci el pe Dochia
Aievea o str`nge in bra ele sale,
Si de bucurie lacrim`nd eroul,
Ii zice aceste cu glas fraged foarte:
?e demult te caut, amata Dochie,
Alerg`nd prin lume ratacit ca umbra,
Pierdusem speran a ca sa- i dau de urma .
Ea oft`nd atuncea i-au raspuns aceste:
?omni=or amate, de mult te-a=teptaram,
Sa ma scapi pe mine de Vron a pag`nul,
Caci eu defaim`ndu-l, ca daco-rom`na,
El ma inghi ira =i ma mistuira.
In aceasta cetate prin farmeci zidita,
Unde de cinci seculi eu sunt inecata,

In s`ngele fiarei de tine ucise,
Inc`t imi pierise numele din lume
Deci principul Drago= pe a sa Dochie
Jos au cobor`t-o din inaltul munte,
Si pe cal puind-o au zburat cu d`nsa
La a sa domnie ca s-o introneze.
Iar in ceta uie se facu indata
Ad`nc intuneric =i se porni clocot,
Vifor =i furtuna, ce zguduie stra=nic
Muntele, cetatea, inc`t crapa st`nca.
Crapa =i pam`ntul, s-au ponor`t toate,
Zidurile, ba=ce, urie=ul, zmeii,
In ad`nci zapade de nu se vazura,
Ram`ind in munte far’ de fund prapastii.
Intr-acest fel =tearsa Drago= domni=orul
De pe pam`nt toate farmecele rele,
Cu care pag`nul Vron a mistuise
Scumpa noastra ara Daco-Rom`nia.