aTraducere-adaptare a baladei Eolova arfa
de V. Jukovskii
Eroul Daciei,
Decebal faimosul, avea o cetate,
Scaunul craiei,
Ce umbrea subt d`nsa r`u limpede foarte.
Imprejur, pe d`mburi,
Codrii s-indesa,
Florile pe armuri
In luciul apei viu se revarsa.
C`nd gonea din munte
Decebal, eroul, cu c`ini indrazne i,
Pe ur=i, vieri =i ciute,
Pe domnii padurii, pe cerbii mare i,
De-al cornului ipat
Codrul rasuna,
De-al c`inilor `hnet
Lini=tea pustiei din somn se scula.
Iar c`nd in cetate
Crai =i domni la benchet era-nvita i
Din ari departate,
El cu de cerb coarne de d`nsul v`na i
Si arme-nvechite
A stramo=ilor sai,
Ca un semn de cinste
Pe pere i de-a r`ndul punea prin odai.
De-a lor barba ie
Cu chef dupa masa Decebal rostea
Si cu sume ie
Spre vechile arme ochii-= intea;
Zale blehuite
Cu-ad`nci sapaturi,
Palo=e zim ite,
Coifuri cioc`rtite de multe lovituri.
Fiica lui, Minvana,
Impodobea inca palatul domnesc
Precum neguri toamna
De zori aurite mun ii invalesc;
Ale ei cosi e
In rascol cadea,
Ca de aur vi e,
Si pe piept =i spate se invaluia.
Cu gale=a lene,
Patima ascunsa ochii ei rostea.
Printre negre gene,
Ce ca doua raze inimi razbatea,
Sunet de izvoara
Se parea vorbind
Gura de foc para,
Iar bunul ei suflet toate cov`r=ind.
Minvanei frumoase
Ii mersese vestea =i prin alte ari,
Si prea mul i cercase
Tineri sa o ceie, =i de neam boieri;
Dar m`ndrul ei tata
De d`n=ii r`dea
C`nd cu a lui fata
Armin c`ntare ul pe-ascuns se vedea;
Prea frumos la fa a,
Chiar ca =i o roza, acel t`nar om
C`nta cu dulcea a,
Dar de soi nu mare, nici fecior de domn.
Minvana uitase
Al sau neam inalt,
Caci s-inamorase,
Ea, neprihanita, de prostul amat
Deci pe-a nop ii frunte,
C`nd discul de aur al lunii plutea
S-a lacului unde
Dulcele ei raze tremur`nd clatea,
De pe deal cetatea,
Pe mal copaci de=i
Umbre culca noaptea,
Pe luciul apei ca mari urie=i.
Un izvor din munte
Curgea pe aproape de-un stejar tufos,
Ce era a multe
Mistere ascunse martor credincios;
Caci subt el Minvana
Trista se primbla,
A=tept`ndu-l sara;
Iar de frica mare abia c`t sufla!
Cu arfa strunita
Venea la Minvana subt stejar Armin;
Firea adormita
A lor inimioara se bucura lin;
Aerul racoare,
Stelele clipeau
Si la armu=oare
Valurile apei incet plioscaiau.
Iar intr-o sara
Armin =i Minvana, m`hni i am`ndoi,
De valuri se miara
Ce lucea la luna, zic`nd mai apoi:
MINVANA
Ah! vezi c`t d-in pripa
P`raiele curg!
ARMIN
A=a anii-n clipa
Fericirea noastra o rapesc, o duc.
MINVANA
De ce g`nduri triste
Pentru anii grabnici ce trec, se sf`r=esc?
O, draga iubite,
Cu dragoste anii =i via a rapesc.
ARMIN
Minvana! Minvana!
Eu sunt c`ntare ,
Iar tu de soi doamna,
Stramo=ii tai falnici, tatal mare
MINVANA
Ce-mi pasa de cinste!
Dragostea ta numai, c`ntare smerit,
Mult mie iubite
Cov`r=e=te craiia =i domnescul drit,
De ce cu m`hnire
Sa mai t`nguim
A noastra fericire!
Las-anii sa treaca, noi veseli sa fim.
ARMIN
O, voi dulci minute
Fericirii mele, voi trece i cur`nd,
Iar inima simte
Soarta ce m-a=teapta, zorile sosind;
Caci zi de s-arata,
Sunt nefericit,
Ea ii doamn-indata,
Iar eu, c`ntare ul de soi, injosit.
MINVANA
Las’ sa se reverse
Zorile placute de care vorbe=ti;
Las’ sa lumineze
Lumea intru care tu, Armin, traie=ti;
Cu domne=ti odoare
M`ini de voi fi eu,
A mea inimioara
Si ochii la tine vor fi, scumpul meu
ARMIN
Te las sanatoasa,
Amata Minvana! caci la rasarit
Ziua se revarsa
Si a dimine ii v`nti=or eu simt.
MINVANA
O, nu, i se pare,
Pin’m`ini este mult,
Nu-i de ziua zare,
Si nici simt ca trage c`t de pu in v`nt.
ARMIN
Parca se trezira
In cetate oameni — aud ca =optesc.
MINVANA
O, nu, se clatira
Pe crengi pasarele, de se cigalesc.
ARMIN
Iata de zi zare.
MINVANA
Oh, sufletul meu!
ARMIN
De ce simte oare
Inima triste e =i-mi veste=te rau?
Deci apoi i=i leaga
Arfa de o creanga c`ntare ul trist.
(Catre arfa)
Fii pentru a mea draga
Amanetul nop ii ce m-au fericit!
A ta rasunare
Suna m`ng`ios
De-a mea trista stare,
Si ada-i aminte de-al ei credincios.
(Catre Minvana)
O, Minvana dulce,
La sunetul arfei indata sa sose=ti,
Ca macar atuncea
Cu-a lui Armin umbra sa te-nso e=ti,
Caci de nime frica
Eu atunci ne-av`nd,
Nici trupesc nimica
Intr`nd cu via a toate-n morm`nt
Toate dar nici moartea
Amorul tau numai nu mi-l va rapi,
S-al meu suflet poate
Si in ceea lume de a te iubi;
Pe stejar las martor
Ce-acum ne umbre=te
S-a v`ntului abur
Ce duios prin strune viind ne boce=te.
Tac`nd i=i intira
Ochii sai pe g`nduri catr-a sa amata,
Si parca-i vestira
Glas ca ea de d`nsul va fi departata.
Deci pe ea fierbinte
In bra e str`ng`nd,
Apoi cu pas iute
Armin ca o umbra s-au dus lacrim`nd.
Luna se ive=te
Sub arbori Minvanei, Armin au fugit,
Vai! =i ea sim e=te
Ca-n veci fericirea lor au pierit,
Afl`nd a ei tata
Ca s-au int`lnit,
Pe Armin indata
Peste mari departe l-au =i urgisit.
Sara, diminea a,
Sub stejar Minvana lacrim`nd g`ndea
Si ei cu dulcea a
Numai izvora=ul din deal raspundea.
Dar in zadar pl`nge
Al sau sor amar;
C`ntare ul dulce
Nu va a=tepta-o de-acum sub stejar.
Toamna pe racoare
Un v`nti=or sara stejarul clatea,
Si a sa suflare
Se juca prin coarde, iar arfa tacea,
Primavara dulce
In fine sosind
Via a aduce
Infrunzind padurea, c`mpul inflorind;
Iata =i apusul
Cu-a soarelui raze mun ii poleia,
Luna dupa d`nsul
Negura =i roua lin impra=tia,
Iata, pe cer v`nat
Stelele clipesc,
Al apelor sunet,
Frunzele =i v`ntul dorm, se lini=tesc.
Minvana, m`hnita,
Sub stejar cu g`ndul in loc departat;
Firea adormita,
Deodata, obrazul pl`ns =i-nfocat;
Oarece sim ire
Si far-a fi v`nt
Frunza se clatira
Si pe l`nga arfa o umbra zbur`nd
Si iata tacere,
Trist se rasunara de-un zgomot duios,
Precum adierea
Zefirului sara sufla m`ng`ios;
Ea se spaim`ntara
Vaz`nd umbra lui,
?u murit! strigara,
De-acum sunt pierduta, caci dragul meu nu-i”
Si de chinuri grele
Cazu ca o moarta pe udul pam`nt,
Si suspin cu jale
In coardele arfei rasuna in v`nt;
Iar c`nd se trezira
Din le=inul greu
Ziua se ivira
Si tacura toate imprejurul sau.
De-atuncea m`hnita
Ea numai c`t noaptea sub stejar =edea,
L`nga arfa trista,
Si la ceea lume ne-ncetat g`ndea
Ca-n etern sa poata
Cu Armin trai
Atuncea deodata
Si arfa raspunse ca a=a va fi.
?, dragilor strune!
Suna i iata, ceasul cel de-apoi sosi,
Caci amaraciune
Floarea vie ii mele de tot ve=teji;
Si m`ine crudul tata
Va pl`nge amar
Gasindu-ma moarta,
Dar ale lui lacrimi vor fi in zadar”
Au murit Minvana!!!
Deci c`nd pe vai, ape, negura cadea
Si ca prin fum toamna
Luna far’ de raze ro=ie plutea,
Atunci gemanate
Doua umbre vin,
Salta-nturlocate,
Stejarul se mi=ca, arfa suna lin.
