Indesara doamna-n ara,
Toata noaptea-mparati a,
In zori ca o vaduvi a,
Amiaza calugari a
(C`ntec vechi al unei doamne nenorocite.)
I
Nouri gro=i acoperise a stelelor stralucire,
Si cea a de promoroaca pudruia codrii pustii,
Criva ul cu-a sa suflare impra=tie pustiire,
Las`nd urme de pieire pe dealuri =i c`mpii.
Pe domnii codrilor, brazii, pe stejarii cu virtute,
Ii zbuciuma cu-al sau vifor, sa i se plece gem`nd,
Si zbur`nd peste-a lor v`rfuri drepanate sau cazute,
P`n-in locuri departate ducea viscol =uier`nd.
Iar sc`rboasa cucuveica interimul parase=te,
Si cu-al sau fioros ipat, vaiet =i moarte veste=te.
Tocmai atunci =i Gafi a de-al sau amat interita,
Se tragea mai de tot moarta spre bordeiul parintesc,
Caci neprihanita fata, de Iancu ademenita,
Pentru d`nsul in=elase pe parin ii ce-o bocesc;
Pentru d`nsul defaimase a sale amici iubite
Inc`t orbind-o pacatul, far’ sa =tie au gre=it,
De =i-au parasit parin ii =i datoriile s`nte,
De =i-au p`ngarit =i legea =i de s-au ticalo=it.
Si pentru a=a gre=eala Gafi a nenorocita
De Iancu fu ru=inata, de Iancu fu urgisita.
Ea fuge acum de d`nsul, ne=tiind ce drum apuca,
Ratace=te desperata, prin pustiii fioro=i,
Unde c`nd era ea mica mergea cu a sa mamuca,
De culegea floricele prin acei codri tufo=i.
Noaptea acum ii ascunde cu a sa intunecare
Cararu=a cunoscuta, a casu ei parinte=ti;
Pl`nge sarmana =i striga: ?h! c`nd sa va gasesc, oare,
Locuri unde vazui zarea vie ii copilare=ti!!!”
Un naprasnic v`nt atuncea nourii gro=i despicara,
Printre carii raza lunii ratacitei i-au ivit
A parin ilor ei casa: unde s-au cazut sa moara
Dec`t sa pacatuiasca cu barbarul ce-au iubit;
Ea aude izvora=ul a caruia valurele
Dezmierda odinioara s`nul ei neprihanit;
Si in sf`r=it nadu=ita de suspinurile grele
Apuca catre casu a cararu=a ce-au gasit;
Acolo numai spereaza, la a parin ilor s`n,
Pacatul sa-=i pocaiasca =i s-aline al sau chin.
Abia ajunge la u=a parinte=tei sale case,
Si biata fata sim e=te fiori reci in trupul sau
?, dragilor parin i, zice. Oh! c`t ma umple i de groaza,
Oh, bra ele imi deschide i in care sa m-arunc eu”
Apoi asculta =i, iata, urechea sa cu priin a
I s-au parut ca aude un glas foarte m`ng`ios,
Dulce chiar ca a mamucai a=adar, cu umilin a,
Ea a=teapta sau iertare, sau vrun blestem fioros.
Tocmai atunci a sa maica impreuna cu-al sau tata,
Sez`nd am`ndoi pe vatra in g`nduri acufunda i,
I=i spuneau far’ sa graiasca de nenorocita fata,
Prin duioasa catatura a ochilor lacrima i;
In sf`r=it, maica-sa curma acea tacere cumplita,
Zic`nd: ?n acest ceas poate Gafi a, cu-al sau amat,
In s`nul imbel=ugarii vie uie=te fericita,
Neg`ndind la saracia parin ilor ce-au lasat
Ce-mi pasa, zise batr`nul, daca la noi nu g`nde=te,
Ce-mi pasa de-a ei mare a! Aiba-=i parte de noroc,
Caci in=elatorul care pe ea astazi o iube=te
M`ine poate s-o izgoneasca =i sa-=i ieie alta-n loc.
Iar odoarele ce poarta pe fruntea ei cu m`ndrie,
Va trebui sa le-ntoarca acei ce s-au fericit,
Cum =i-naltele palaturi carora le-au dat protie,
In locul casu ei noastre de unde au pribejit.
Si atuncea, ru=inata, va ajunge la pieire,
Pe aceste locuri triste, pe-aproape de-ai sai parin i;
Si vei vedea pe Gafi a umbl`nd ca o nalucire,
P`n’ va cadea ca o p`rga unei zadarnice cain i .
?h, vie draga mamucai! atunci maica-sa strigara,
Si dac-a sa cain a va fi din suflet curat,
Oh, noi vom uita, mo=nege, a sa fapta de ocara,
Silindu-ne sa s-aline =i al sau cuget mustrat”
(Cine nu poate cunoa=te graiul unei maici duioase?)
?, Doamne! zise batr`nul, dar sa traiasca-i cu cale
Pacatul cu fapta buna intr-un laca= la un loc?”
?`nde=te ca al ei s`nge este din vinele tale
?ine ma defaima-odata eu de ruda nu-l cunosc.”
?afi a-i a noastra hula, insa ea-i a noastra fiica
?h! nu-mi aduce aminte de un drit ce l-au pierdut,
Caci ea ne-au pradat de cinste, far’ de mila, far’ de
frica
C`nd noi o iubeam pe d`nsa mai mult dec`t s-au cazut.
Adu- i aminte de ziua grozava =i de pieire,
C`nd am aflat de-a ei fuga =-a pl`nge am inceput,
Ca patruns de-a tale lacrimi, de-a ta sc`rba peste fire
Uitai =asezeci de ierne ce peste mine-au trecut;
S-am alergat ca un t`nar dupa carul ce rapise
Pe nelegiuita fiica, dar sa-l ajung n-am putut;
Caci in repedea sa fuga vederile imi orbise,
Cu colbul ce ridicase p`n’ s-au facut nevazut
Dar, in sf`r=it, catre sara, dupa multa alergare,
C`nd am gasit ticaloasa in al sau m`ndru palat,
I-am cerut c`teva ore sa-mi dea macar ascultare,
G`ndind s-o fac sa-n eleaga c-au facut mare pacat;
Av`nd speran a ca poate voi de=tepta fapta buna,
Ce din frageda sa v`rsta inva ase de la noi.
Ah, dar nemul umitoarea, cu a sa spurcata gura,
Au zis ciocoimei sale sa ma-mpinga inapoi
Si servii, cu obraznicie ce Gafi a intartase,
Au defaimat far’ de mila parul meu cest inalbit
Deci c`t au stralucit luna cu razele m`ngaioasa,
Am =ezut pe pragul por ii, rug`nd-o ne-ncetat
Sa-i fie mila de mine =i de-a sa maica duioasa.
Insa rasunetul numai ruga mea au repetat;
Iar c`nd dupa miezul nop ii luna se intunecara
De negurile cernite ce se ridica din v`i,
Eu m`nios pe Gafi a ca cumplit ma defaimara
Si pl`ng`nd cu de foc lacrimi acest fel o blestemai:
?umnezeu imi este martor de sc`rba =i de necinste
Ce mi-au pricinuit fiica nevr`nd a ma mai vedea;
Apoi dar ma jur pe lege =i pe-aceste lacrimi triste
Ca fiica ce ma alunga de-acum nu este a mea.
O, Doamne, tu-i rasplate=te cu a ta dreapta urgie
Ca insumi sa vad cu ochii ca cumplit i-ai rasplatit,
Os`nde=ti-o far’ de mila, umile=te-i sume ia,
Ca s-ajunga cer=etoare la mine p`ine cer`nd.
U=a mea, ce totdeauna saracilor primitoare,
Ei numai se va inchide, fara o a milui;
S-al meu blestem s-o ajunga la sf`r=itul vie ii sale,
Precum m-au ajuns la suflet fapta ce m-a necinstit”
Acest blestem, o, Gafi o, pentru tine fu os`nda,
De=i astazi a ta maica s-o imbl`nzeasca cerca;
Si macar ca a ei ruga, cu a tat`ni-tau unita,
Catre drept judecatorul ca tam`ia se urca;
Dar acum folos nu este. Caci Dumnezeu nu asculta,
Si pam`ntului intoarce ruga pentru fardelege;
A=adar, fiind pe dreptul de tatal tau os`ndita,
Se cade cu umilin a pacatosul cap sa pleci.
II
Iata viscol se st`rne=te, de peste mun i nabu=e=te,
Si peste pam`nt rastoarna nori de omat incarca i,
Inc`t mesteacanul geme, se zbuciuma, se-ndoie=te,
Se rumpe =i trasnind cade peste brazii dezbina i;
Iata-nceta =i izvorul in munte sa mai rasune,
Ca c`nd il e moartea, val peste val inghe `nd;
Asemenea =i =ivoiul ce curgea cu repegiune,
Cu butucul rumpt de d`nsul, se incle=tase sleind.
Iar Gafi a, le=inata pe prispa de l`nga casa,
Se treze=te zbuciumata de durere =i de chin;
Si simte ca v`ntul rece o patrunse p`n’ la oase
Si ca-i prefacu in ghea a ` i=oarele in s`n.
Sim e=te ca coasa mor ii la inima o ajunge
Se infioara de d`nsa, =i in suflet o durea!
Insa ce ticalos oare de moarte indelung fuge?
Deci =i ea, nenorocita, s-o int`mpine dorea
Dar, iata, zari prin u=a in cuptorul din casu a
C` iva taciuna=i pe vatra ce c`nd =i c`nd sc`nteia,
Si-ndata raza speran ei in sufletul ei s-a ` a;
Deci se scoala =i pravale zapada de peste ea,
Se t`r`ie catre u=a, intinde m`na cu frica,
Se atinge de laca=ul de ea insu=i p`ngarit
Si iata i se nazare ca o cumplita naluca
Mustrarile =i blestemul parintelui amar`t;
Ochii sai se-nfiorara, se par a-l vedea in fapta,
Ca au ie=it inainte-i s-o impinga ne-ndurat,
Si ca c`nd vine la d`nsa cu o m`na ridicata,
Sa loveasca far’ de mila pe-al sau copil blestemat
Atunci ea in genunchi cade =i tremur`nd i=i intinde
A sale m`ini ve=tezite la umbra ce cunoscu.
Vrea s-o roage, dar nu poate, caci ale sale cuvinte,
Sfarm`ndu-se de suspinuri, in lacrimi se prefacu
Intr-acest fel totdeauna sufletele ovilite
Sunt imbulzite de sc`rba, se b`ntuiesc ne-ncetat,
P`na ce cad ca o jertfa sfarmata =i umilita,
Mai ales c`nd pierd speran a, fiind cugetul patat.
Iata-ncepu sa mijeasca =i a zorilor ivire,
Pe magurile-nalbite a mun ilor pregiura=i,
Iar batr`nul adormise =i-n somnul cu rasarire
I=i spunea amaraciunea sufletului patima=,
Curg`ndu-i pe obraji lacrimi =i gem`nd cu intristare;
Atunci batr`na muiere, so ia ce-l strajue,
Din somnul greu il de=teapta cu m`na tremuratoare
Si-l intreaba ce visara =i ce prin somn baiguie.
?emeie, batr`nul zise, ea este aici sosita,
Caci eu o vazui aieve, ea la mine se uita,
Pl`ng`nd, cer`nd iertaciune, intru adevar caita.
A mea fiica, draga tatii, picioarele-mi saruta,
Si eu cu posomor`re parea ca-i faceam mustrare,
Ca ne-au lasat far’ de mila, =i ru=ine ne-au facut;
Iar tu, sarut`ndu-mi m`na, ma rugai sa-i dau iertare.
Am iertat-o, =i Gafi a pe pieptul meu a cazut!
Atunci =i Dumnezeu parca, cu mila nemarginita,
De blestem o dezlegara, vaz`nd-o pocaita
Spuind aceste, batr`nul i=i =tergea genele sale,
Si in pripa ies-afara din al sau bordeie= trist,
Iese, =i se poticne=te de o trista aratare,
De-o femeie jos cazuta l`nga pragul troienit
?ar se poate, el strigara, nemernica, ticaloasa,
Sa te gasesc aici moarta =i sa nu-mi cei ajutor!?
Au inima ta-nghe ata nu i-au spus ca a mea casa
Prime=te =i hrane=te vie orice calator?”
Deci s-apropie, ridica =i cunoa=te ah! pe cine?
?h, fiica, fiica amata, pacatul tau te-au ajuns,
S-al meu blestem cu cruzime intarta cerul pe tine
Atunci =i batr`na maica vine cu racnet =i pl`ns
Strig`nd: ?ceasta-i Gafi a, draga mamei copili a,
Speran a vie ii mele, ce la s`nu-mi au crescut!
Si ridic`nd-o, batr`nii au intrat-o in casu a,
Incalzind cu a lor piepturi trupul degerat =i ud;
S-a ` `nd focul o ine tatal pe a sale bra e,
Si iata ca ea invie la pieptul tatalui sau;
Dar ame eala de moarte orbindu-i ochii cu cea a,
Nu cunoa=te pe-al sau tata dupa a=a le=in greu,
Si zice cu umilin a: ?ricine e=ti, om bun, du-ma
Pe zapada de afara, unde se cade s-a=tept
Vrednica mie os`nda =i suflarea de pe urma
Ah, dar ce vad! tu e=ti, tata, ce ma ii str`nsa la piept?
Tu e=ti, mama, l`nga mine? parin i plini de bunatate,
Uitat-a i a mea gre=eala =i blestemul ce mi-a i dat?
O, maica, ce mai pl`ngi inca fiica plina de pacate!
O, mila! o, draga tata! demna sunt eu de iertat?
Demna sunt de indurare? vrednica-s de-a voastra mila?
C`nd eu sa mor se cuvine vai mie! iar sa va las
O, soare, ce-mi era astazi de groaza a ta lumina,
Acum, vaz`ndu-mi parin ii, cu drag a= fi mai ramas,
Ei ma iubesc, ei ma iarta, apoi via a mi-i draga
Dar ce folos c`nd in mine simt ca s`ngele se-ncheaga!”
?oamne, =i se poate astazi, zise batr`na m`hnita,
Sa-mi vad fiica totodata ca s-au cait =-au murit
O, zi pentru noi cumplita! o, fiica mult ticaita!”
?erul, au raspuns batr`nul, pe fiica ne-au daruit,
Deci, traie=te, o, Gafi o, =i vom trai impreuna”
?m trait destul in lume Taica, l`nga mine =ezi,
Maica, vin, te rog, aproape, iar tu, vrednice de ura,
Pentru care eu mor astazi vino astazi sa ma vezi;
Vino, boier far’ de cuget, de prive=te a ta fapta,
Si de mine nu te teme, macar ca m-ai in=elat:
Caci ori=ice rasplatire a face sa i se poata,
Eu nu vreau, caci chip nu este sa uit pe cel ce-am
amat
Eu rog cerul sa te ierte, sa nu- i faca razbunare,
Si fulgerul sa nu arda pe in=elatorul meu;
Dar c`nd vei afla vreodata de-a mea suferin a mare,
Fie destul pentru mine un suspin din pieptul tau
Zic`nd aceste, ea str`nge c-o m`na mai de tot moarta
La inima sa pe maica, iertaciune ei cer`nd
Iar cu cealalta apuca m`na m`hnitului tata,
O duce la a sa gura, o saruta suspin`nd,
Si prin suspin i=i da duhul u=oara de minte fata.
(Rasplatirea va-ngrozeasca, tinerilor desfr`na i!
Iar voi, amate feti e, lesne nu va in=ela i.)
