Luntrea pe uscat

Senin deasupra cerul, sub ea ca stecla mare,
S-a florilor mireazma, =-a zefirilor boare
Ginga= o dezmierda,
Inc`t parea ca toate i se supun, se pleaca,
Si vor ca a lor gra ii numaidec`t sa-i placa,
Iar luntrea s-alinta.
Spre sara, insa, apa de v`nt cumplit gonita
Se trase de la armuri, =i luntrea parasita,
Ca un batr`n nemernic,
Pe lut uscat ramase, cu p`nzele sfarmate,
Cu c`rma prapadita, cu coastele uscate,
Ca un butuc netrebnic.
A=a ne lucesc toate in zorile vie ii,
A=a ne pare lumea in v`rsta tinere ii,
Dar precum steaua zilei se-ntuneca de noapte
A=a a v`rstei sara vine sa ne de=tepte,
Ca toate sunt naluca, ca toate sunt menite,
Pe om sa amageasca,
Spre a uita caitul, ca luntrea far’ de minte,
Ce are sa pa easca.