Eu nu cer noroc, marire, de care sta ing`mfat
Cel ce traie=te in bine de c`nd ochii au deschis;
Caci eu, ca frunza uscata de v`ntul soartei purtat,
Ma duc, zbor far-incetare oriincotro sunt impins,
Dar cer amic de credin a, sa-mi priasca, sa-l iubesc,
Si nu pot gasi un suflet sa-n eleaga pe al meu,
Si in loc de m`ng`iere, intre oameni ce gasesc?
Du=mani ce far’ sa ma =tie se bucura c`nd pl`ng eu.
A=adar, eu de la oameni nu am ce mai a=tepta
Caci omul onest ii m`ndru, nu =tie a se pleca,
Aud ca-n pustiii codri omul bun se lini=te=te
Dar eu zic ca-n morm`nt numai acel bun se odihne=te.
|