Iata se urca luna in carul de lumina,
Pe albastrie bolta a cerului senin,
Razele ei sunt bl`nde, lumina ei ii lina,
Ea m`ng`ie =-alina al omului suspin.
Si-i zice: ?, fiin a mizera, pieritoare,
Ce e=ti o jucarie lume=tilor furtuni,
Nu mai g`ndi zadarnic la cele viitoare,
Nici la cele trecute, caci sunt de=ertaciuni.
A ta via a scurta, lumea te-amage=te,
Si tu treci ca o floare, a primaverii fiica,
S-a mea lumina astazi pe frunte de- i sclipe=te,
Iar m`ine pe morm`ntu- i l`nced =i gale= pica.
Numai pe etern cerul stelele lin salteaza,
Sur`d ca ochii veseli =i etern lumineaza.
Vezi balul cest faimos ce ca un vis trecura,
Caci jucau=ii sprinteni au obosit, s-au dus,
Muzica, r`suri, vorbe incet-incet tacura,
Luminile prin lustre pe r`nd s-au stins.
Si vezi cum se la e=te tacerea, trist, ad`nca,
In sala intru care nu-ncapea saltatori;
Ea au ramas de=arta, =i numai se vad inca,
Cazute de la dame, pe jos, c`teva flori.
A=a repede timpul =i far’ de indurare,
Trece =i va rape=te tot ceea ce iubi i,
Si nu vrea sa va lase o umbra oarecare,
De fericirea voastra in lume c`t trai i.
Numai pe etern cerul stelele tot salteaza,
Sur`d ca ochii veseli =i etern lumineaza.
Oh! vezi pe bie ii oameni cum cer cu ne-ncetare,
Cum doresc sa traiasca un secol de-ar putea,
Cum cer noroc, avere, pompe =i desfatare,
Cum cer acelea toate ce trec fara sa stea!
Oh! vezi pe amorezul cum cere sa-l iubeasca
A sa amorezata statornic, neschimbat,
Vede i pe parin i, maice cum doresc sa traiasca
In toata fericirea a lor fii ne-ncetat!
Vede i eroi, filosofi, poe i, arti=ti mul ime,
De ce furtuni =i chinuri etern se b`ntuiesc,
Cum doresc nemurirea faimosului lor nume,
C`nd ne-nva a ii barbari cu pizma ii hulesc.
Numai pe cer nu-i pizma; acolo toate-s line,
Si el nu se pateaza de nouri =i furtune.
Iata =i interimul, ora=ul celor mor i,
Unde speran a, frumse e =i tot ce na=te firea
Sunt valatuc impinse in largile lui por i
De moartea ne-ndurata, far’ de milostivire.
Deci un morm`nt deschide =i-ntr-insul scormole=te,
S-atunci, de po i, ghice=te al cui fu cel morm`nt,
Dar nu ghice=ti nimica, apoi te dumere=te,
Ca tot ce dorim, cerem pam`nt =i arna sunt.
Vezi monumentul cela al unui om faimos,
Pe-a sa frunte marea a era scrisa m`ndrie,
S-acum intr-insa roade vierme nesa ios,
Caci lut au fost acela ce traia in trufie.
Iar cerul etern este, numai pe el ii pace;
Si luna printre stele se urca lin =i tace.
Dar iata ca =i luna sf`r=e=te a sa cale,
Dar ea sur`de inca, c`nd se revarsa zori,
Si tot inca se uita catre pam`nt cu jale,
Ca c`nd zice adio bie ilor muritori.
Misterioasa lampa a unei alte sfere!
De ce nu pot eu, oare, eu, slabul muritor,
Sa zbor pe-a tale raze de la pam`nt spre stele,
Unde-i via a noastra un vis netrecator?
Oh, ia-ma =i ma soarbe in ale tale raze,
Sa lunec ca o umbra peste inal ii mun i,
P`n-unde clipesc stele ca ochii ce vegheaza,
P`n-unde zboara ingeri cu aripi =i ochi mul i
Dar tu nu ascul i, luna, sumea -a mea dorin a,
I i str`ngi a tale raze de peste mun i =i maguri,
Si-n zori tu fugi palida, cu mare s`rguin a,
Smerita ca mireasa, =i te impl`n i in neguri.
Atunci stele, luceferi se sting delaolalta,
Si cerul ca cristalul ram`ne far’ de pata,
Caci tot ce na=te firea sau ticalosul om,
Ca roua piere de soare, ca visul dupa somn
