Intr-o zi de vara eu trist ma aflam foarte,
Trupe=te, suflete=te de suferiri =i chinuri;
Si am ie=it din casa, m-am dus far-a =ti unde,
In codrii singuratici cat`ndu-mi lini=tirea;
Acolo cu mirare priveam frumse a lumii
Pe cer, unde =i unde, plutea ca de puf nouri,
Si repede ca umbra trec`nd pierea in aer,
Si se limpezea cerul ca de cristal oglinda,
Iar stralucitul soare, inconjurat de raze,
Ca tron dumnezeirei sta pe cereasca bolta,
Ca ochiul ce nu doarme celui ce zidi lumea,
Priveghind peste fire, =i revars`nd bel=ugul.
In codru filomela serba ziua frumoasa
Cu foarte dulci melodii, iar pastorescul fluier
Rasuna cu-ntristare, c`nd =i c`nd, de departe.
Uimit de a=a scena a firii lini=tite,
Am cazut pe genunchii-mi pe paji=te-nflorita
Unei poieni rotunde, de arbori pregiurata,
Si acolo, pe g`nduri, uit`ndu-ma pe sine,
Uitam =i pe-ai mei casnici, ca c`nd pierdusem mintea.
Si iata ca un =opot, ce din pam`nt ie=ira,
Mi-au inc`ntat auzul, ca =i glasul iubirii,
M-au razbatut in suflet =i chiar ca o faclie
Mi-au luminat =i calea vie ii fericite,
Zic`nd cu m`ng`iere acel glas de minune:
?opilul meu! fiul meu! vrei sa ai cuno=tin a
Cu mine, a ta ruda acea mai de aproape?
Caci te-am purtat in s`nu-mi pe c`nd nu te nascuse=i,
Si mie prea mi-i mila de a ta m`hniciune.
Deci trup din trupul meu fiind, tu ai dreptate,
Sa =tii cu de-amanuntul =i de a mea fiin a;
Caci voi numai la lume privi i cu ing`mfare,
Ca c`nd ar fi eterna a voastra mo=tenire,
Iar la pam`ntul negru, ce-l calca i in picioare,
Privi i cu defaimare, ca la o m`r=avie;
Eu i-oi spune misterul, ca el sa- i fie arma,
Tie =i altor oameni ce moartea infioara,
C`nd n-ave i fapte bune,
Asculta dar, amice:
?cum sunt multe secoli, dar sa le numar nu pot,
C`nd Atotziditorul m-au plasmuit din haos
Si a sa sacra voie mi-au pus indatorire,
Ca eu sa fiu dospeala a totul ce viaza,
Si-n mine sa se-ntoarca spre a rena=te iara=i.
Deci eu printre planete rotindu-ma cu v`lfa,
Si rasp`ndind din sine-mi o vlaga crescatoare,
Mi-am invelit tot trupul cu vlastari =i verdea a,
Si tot ce este astazi cu suflet =i via a,
Si ca duioasa maica imi hranesc to i copiii;
Dar nemul umitorii nu pot sa in eleaga
Pe a lor nascatoare =i oameni far’ de cuget,
Ma spurca, ma incrunta cu-a fra ilor lor s`nge,
Si apoi mor ca tigrii, cugetul nemustr`ndu-i,
Si mistuiesc in mine afurisite oase
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Aici glasul cest dulce, ce imi =optea pam`ntul
Si-mi inc`nta sim irea, se curma de suspinuri
Dar mai apoi imi zice: ?pune bie ilor oameni
Sa-=i podobeasca via a cu fapte onorate,
Spune sa se iubeasca fra e=te intre d`n=ii,
Caci pe cel de aproape cine iube=te-n lume
Porunca impline=te acea dumnezeiasca,
Iar eu ale lui zile le voi umple de bine,
D`ndu-i bel=ug, avere din s`nurile mele;
Si a lui rama=i a cu drag o voi ascunde
In sine-mi ca o maica morm`ntul podobindu-i
Cu flori mirositoare; =i etern a lor suflet
Ca pruncul neculpabil va locui in ceruri.
Dar celor far’ de lege, ce nu vor sa m-asculte,
Le voi vesti sf`r=itul cu groaznice furtune.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Deci tu la nevoi grele pe pieptul meu te culca,
Caci nu gase=ti in lume alt pat mai de odihna;
Eu sa-ndulcesc pot numai amarul vie ii voastre,
Eu sunt sticla de balsam pentru suflete=ti rane,
In mine de somn dulce ve i adormi ca pruncii,
In mine se alina omul cu fapte bune.”
Aceste sfaturi bl`nde maicei noastre pam`ntul
Le-am spus la ai mei casnici, =i ei cu umilin a
Ascult`nd, le crezura
Iar oameni far’ de cuget zicea cu sume ie,
Ca lumea rasfa ata pentru om se facura,
Nu pentru pam`nt omul. Deci el orice pofte=te,
Poate sa intreprinda pentru-a sa fericire,
Iar ce zice pam`ntul sunt fabule =i b`rfele.
A=a raspunde omul acel fara de lege,
Caci el n-au vazut inca c`t de lin moare dreptul
Si c`t de grozav moare acel cu fapte rele.
