I
Ei se priveau (Sosire-a Celuilalt e tot ce-aici numim privire. Muta, sau anuntata de trompeti si tobe, doar marea pompa, aparatul falnic sub care se ascunde, fascineaza pe cel care-ntalneste-n cale monstrul.)
II
Nicicand o aratare mai superba nu-l ispitise. Ca o toga alba curgea, in cute, granita de-a lungul acelui trup care trona pe stanca. O iarba scunda, fara flori desarte, se lingusea sub gheare, respirandu-i mireasma leonina, iarba-n tremur din care-atingerea cu barbatia facea un muschi zeiesc. Preacredincioasa, dormea sub el tacerea pietrei: timpul - silit, Ia noi, sa curga - inghetase. Coada-nflorita-n scarabei de aur pulsa; si era singura miscare: o vana - ritmica - de neastampar, in larg ocol, necutezand popasul, o umbra de vultan cadea pe crupa, si-o disputa-n amiaza cu
Apollo. Odihna fiarei sustinea fecioara. Dar nu in felu-n care elefantii la Ind isi poarta regii: nu ca sclava, ci ca stapana-n sfera ei de raget. Exact la intalnirea dintre trupuri, acolo unde - ca-ntr-o delta-n trestii -vuiesc adanc saratul si salciul, un greier, care nu stia ce spune, spunea ca orice granita-i parere, in loc de coama - bustul: bronz si lapte. Din matitatea pielii, doua rodii intretineau un vis al zamislirii pe lujerul cel tandru. Nici o mana
nu atinsese-acele sfere: cantec erau in jumatatea lor vazuta, si moarte-n jumatatea cealalta. Iar peste gatul lebedei, deasupra, acolo unde-alcatuirea toata primea un chip incoronat cu plete, -doar gura lui, doar ochii beti de fulger sfidau mereu hazardul, aruncandu-si vapaia grea, scazuta sub sigilii.
III
"Eu stiu, eu stiu, eu stiu ca indaratul acestor ochi, inlacrimati de taina pe care-o poarta-n ei, asteapta Zeul. El sta; eu vin (caci scris e ca divinul nemiscator s-atraga in pupila intinderea mototolita - harta cu rauri si cetati inghesuite -si-apoi s-o desfasoare, dupa iris). Eu stiu ca indaratu-acestei fete pecetluite, fiara flamanzeste (nu sangele, ci izul ce pluteste in el, un fel de drojdie a vietii, e ceea ce-i intemeiaza foamea). Dar gura ta - nesaturata? Dupa ce-mi va zvarli cumplita ghicitoare, ea va ramane-aprinsa, ca garoafa in dorul fluturelui: inocenta (cu tot nectarul supt) si carnivora. O data doar de i-as deschide gura cu limba mea, chiar daca intrebarea din varful limbii Iui mi-ar arde limba! O, sani! Daca Frumosul nu se poate atinge fara sabie, zadarnic va-mbraca vantu-n platose de aer: topite, ele lasa si mai goala aceasta dulce carne, nenuntita. O data doar - pe sani - sa-mi lunec pal si micul zeu orbecaind acolo unde, in locul stridiei in flacari, un zeu asemeni sta pazit de ghiare! Ma-ntreb: sa fie oare cu putinta
ca tocmai scufundarea, de la mijloc,
a trupului de fata intr-o sfera
de lenesa cruzime, chiar aceasta
imperechere de cosmar - greseala
in care zeii nu au nici o vina -
sa-mi biciuiasca simturile toate?
(Ori, poate, toti suntem acolo inca,
in sfera-aceea rosie, iar capul
- iesit din sfera - se ridica-anume
spre a simti ca cineva-l apasa:
ochi scos din bezna ca sa vada bezna?)
IV
" Iscoditorule, tu esti in stare sa ma dezbraci cu ochii, daca haina enigmei n-ar fi decat goliciunea insasi. Priveste-ma! Ca orbul ai sa umbli cu degetul pe-aceste semne clare, dar n-ai sa pipai ultima lor noima. Tot ce fiinta mea invalmasita intoarce, fara mila, catre tine din chipul tau, ascuns iti va ramane. Ma crezi un prag, dar intri in oglinda. Si trebuie s-atingi o alta plasa, mult mai adanca, pentru ca din coltul ceresc, in care sta pitit, paingul sa se trezeasca, sa te bage-n seama. Eu stiu ca nu ti-e frica de-ntrebare: raspunsul s-a nascut cu tine-odata. Dar teme-te de fratele lui geaman!"
V
Acuma stanca era goala. Iarba se ofilea pe piatra, din iubire. O umbra de vultan o locuia. Iar omul care se-ndrepta spre Teba era intampinat din departare de-un sunet vag de trambita si tobe.
|