Umerii tai se profilau in zenit - nori de amiaza Umbletul tau era un ogar iute si melodios Zambetul fantana alba, crestea fara sa scaza Aparitia de apa si pal abanos.
Cantecul, vigneta lipita de cartea buzelor Abil dansator se sucea langa coapsele fine Murea apoi pe dinti ca pe corzile harfelor Si nechemat pandar se culca langa tine.
Taceai, langa gazonul clipelor. Murind Cu vorba ca o castana muscata in gura; incremeneai cu umerii langa stele, privind Cum noaptea liane de cantec iti fura.
La urma: indoiai genunchii albi si cantecul, adio Si vantul, palma darnica de fur Spre cer ducea poema ce vor scri-o: Si tu te razimai cu trupul de azur.
|