Mi-ai dat, stapane, viata s-o traiesc. Nevrednic sunt de marea-Ti bunatate. Trec anii tot mai seci, se risipesc In inima mustind singuratate.
Mai bine. Doamne, de m-ai fi tinut
Sa ma tarasc netrebnic salahor in ceruri,
Sa sterg de praf al ingerilor scut
Si Precistei sa-i vad de giuvaeruri.
Seara, scoteam pe bolta luna. Dimineata, Ieseam cu oile prea Bunatatii Tale, Si pruncilor le-as fi adus dulceata Si lui San-Patru ii coseam sandale.
Dar poate asta-i rostul meu, Stapane : Sa robotesc la oameni, pe pamant. Mereu s-astept ziua de mane Ca pe o alta piatra de mormant.
|